Ne cunoaştem de mai bine doi ani. La sfârşitul lui 2011, mi-a intrat în mica familie de orhidee acest exemplar superb. O plantă de dimensiuni mari, cu pseudobulbi maxi, cu tije lungi şi încărcate de flori. Va trebui să mă credeţi pe cuvânt :) pentru că de atunci nu mai am decât două poze, cu florile. Una este cea de mai jos.
Frumos, nu-i aşa? Ei bine, de atunci nici nu a mai înflorit. În schimb a avut multă preocupare faţă de pseudobulbi. I-a făcut peste tot. Unii s-au înghesuit ca nebunii spre vârf, alţii au rămas la baza ghiveciului. Dar ceva aveau în comun cu toţii. Frunzele încreţite. Multe rădăcini nu ajungeau la substrat, altele erau prea puţine pentru a hrăni planta aşa încât dragul de Miltonidium ajunsese ca o salată. Până azi când i-am spus să se pregătească, urma să-l stresez puţin mai mult. Planul era de separare şi evident replantare. Uitându-mă la planta părea destul de dificil. Şi chiar aşa a fost la un moment dat.
Se vede bine în poze aspectul frunzelor şi cât de dificilă părea operaţiunea de separare a pseudobulbilor.
Am trecut la fapte. Am scos planta din ghiveci şi am curăţat toată scoarţa de pin, destul de degradată de altfel. Am găsit multe rădăcini în stare proastă dar nu m-am panicat. Erau ale unor pseudobulbi bătrâni care si-au făcut datoria iar acum se pregăteau să iasă din peisaj.
Am desprins cu mare grijă un mănunchi de pseudobubi tineri dar am lăsat prins între ei şi unul bătrân. Am repetat operaţiunea de mai multe ori până au rezultat cinci mănunchiuri cu mai mulţi sau mai puţini pseudobulbi. Fiecare mănunchi cu rădăcini viabile şi cu şanse mari de a creşte bine în continuare.
Am curăţat atât cât am putut tot ce era uscat sau putred, inclusiv porţiuni de frunze uscate care ar fi putut să împiedice dezvoltarea normală a unor viitoare rădăcini. Este drept că nu am insistat foarte mult deoarece mi-a fost teamă să nu rănesc rădăcinile actuale, de care este mare nevoie.
După ce această manevră s-a încheiat, am replantat în substrat proaspăt, format din scoarţă de pin, câteva bucăţi mici de fibră de cocos, cocochips şi nu cocopeat, plus câteva bile de argilă expandată. Am adăugat şi câteva biluţe mici de poliestiren expandat pentru aerarea substratului. Scoarţa de pin proaspătă se usucă mai repede la început. Am considerat că trebuia ceva care să o menţină mai mult timp umedă dar care să nu afecteze rădăcinile. Cocochipsurile şi bilele de argilă au acest rol. Sper că alegerea făcută să nu fie o greşeală.
După replantare au rezultat cinci vase de dimensiuni mai reduse, unul fiind chiar mic, ca pentru o plantă mini.
Bineînţeles că am preferat vase de plastic transparent. Este mult mai sigur aşa de verificat starea rădăcinilor, precum şi evoluţia acestora în timp. Vasele sunt perforate pe întreaga lor suprafaţă pentru a asigura evaporarea surplusului de umiditate, lucru ce nu se întâmplă întotdeauna cum trebuie atunci când ghiveciul nu e perforat. Găurile se dau uniform pe suprafaţa ghiveciului, tocmai pentru a nu exista locuri unde să persiste umiditatea.
Acum nu mai am o salată de Miltonidium. S-a transformat într-o mică familie de care va trebui să am mai multă grijă şi căreia, cel puţin la început, va trebui să-i acord mai multă atenţie. Sper ca rădăcinile să ia avânt şi în toamna care vine peste câteva luni să mă bucur din nou de florile frumoase şi parfumate ale Miltonidiumului.
Frumos, nu-i aşa? Ei bine, de atunci nici nu a mai înflorit. În schimb a avut multă preocupare faţă de pseudobulbi. I-a făcut peste tot. Unii s-au înghesuit ca nebunii spre vârf, alţii au rămas la baza ghiveciului. Dar ceva aveau în comun cu toţii. Frunzele încreţite. Multe rădăcini nu ajungeau la substrat, altele erau prea puţine pentru a hrăni planta aşa încât dragul de Miltonidium ajunsese ca o salată. Până azi când i-am spus să se pregătească, urma să-l stresez puţin mai mult. Planul era de separare şi evident replantare. Uitându-mă la planta părea destul de dificil. Şi chiar aşa a fost la un moment dat.
Se vede bine în poze aspectul frunzelor şi cât de dificilă părea operaţiunea de separare a pseudobulbilor.
Am trecut la fapte. Am scos planta din ghiveci şi am curăţat toată scoarţa de pin, destul de degradată de altfel. Am găsit multe rădăcini în stare proastă dar nu m-am panicat. Erau ale unor pseudobulbi bătrâni care si-au făcut datoria iar acum se pregăteau să iasă din peisaj.
Am desprins cu mare grijă un mănunchi de pseudobubi tineri dar am lăsat prins între ei şi unul bătrân. Am repetat operaţiunea de mai multe ori până au rezultat cinci mănunchiuri cu mai mulţi sau mai puţini pseudobulbi. Fiecare mănunchi cu rădăcini viabile şi cu şanse mari de a creşte bine în continuare.
Am curăţat atât cât am putut tot ce era uscat sau putred, inclusiv porţiuni de frunze uscate care ar fi putut să împiedice dezvoltarea normală a unor viitoare rădăcini. Este drept că nu am insistat foarte mult deoarece mi-a fost teamă să nu rănesc rădăcinile actuale, de care este mare nevoie.
După ce această manevră s-a încheiat, am replantat în substrat proaspăt, format din scoarţă de pin, câteva bucăţi mici de fibră de cocos, cocochips şi nu cocopeat, plus câteva bile de argilă expandată. Am adăugat şi câteva biluţe mici de poliestiren expandat pentru aerarea substratului. Scoarţa de pin proaspătă se usucă mai repede la început. Am considerat că trebuia ceva care să o menţină mai mult timp umedă dar care să nu afecteze rădăcinile. Cocochipsurile şi bilele de argilă au acest rol. Sper că alegerea făcută să nu fie o greşeală.
După replantare au rezultat cinci vase de dimensiuni mai reduse, unul fiind chiar mic, ca pentru o plantă mini.
Bineînţeles că am preferat vase de plastic transparent. Este mult mai sigur aşa de verificat starea rădăcinilor, precum şi evoluţia acestora în timp. Vasele sunt perforate pe întreaga lor suprafaţă pentru a asigura evaporarea surplusului de umiditate, lucru ce nu se întâmplă întotdeauna cum trebuie atunci când ghiveciul nu e perforat. Găurile se dau uniform pe suprafaţa ghiveciului, tocmai pentru a nu exista locuri unde să persiste umiditatea.
Acum nu mai am o salată de Miltonidium. S-a transformat într-o mică familie de care va trebui să am mai multă grijă şi căreia, cel puţin la început, va trebui să-i acord mai multă atenţie. Sper ca rădăcinile să ia avânt şi în toamna care vine peste câteva luni să mă bucur din nou de florile frumoase şi parfumate ale Miltonidiumului.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu