luni, 28 martie 2016

Greşeli de îngrijire în cultivarea orhideelor

    De departe cele mai multe greşeli sunt legate de udare. Pentru că sunt plante exotice, cei mai mulţi consideră că orhideelor le place apa. Multă. Oricând şi oricum. Ei bine, tocmai apa este duşmanul cel mai aprig al lor. Poate că e prea mult spus "duşman", dar cele mai multe orhidee mor in cauza udării excesive.
   Nu udaţi orhideea decât în momentul în care sunteţi siguri că ea are nevoie să fie udată. La Phalaenopsis rădăcinile sunt cele care vă vor spune că orhideea este însetată, sau că deocamdată nu are nevoie de apă. Culoarea gri-argintiu a acestora denotă că este momentul potrivit pentru udare. Dacă însă rădăcinile sunt verzi momentul udării trebuie amânat. De ce merge aşa? Din simplul motiv că rădăcinile sunt "îmbrăcate" cu velamen. Învelişul exterior al acestora, velamenul, putrezeşte din cauza excesului de apă. Dacă velamenul putrezeşte orhideea nu se mai poate hrăni. Asta duce la deshidratarea frunzelor şi chiar la moartea plantei. Pentru orhideele cu pseudobulbi folosiţi un beţişor de bambus. Am scris aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/05/udarea-orhideelor.html despre cum se foloseşte beţişorul. În momentul când udaţi prin scufundare, nu permiteţi apei să ajungă până la colet sau pseudobulb. Apa trebuie să fie sub marginea ghiveciului. Dacă ajunge până la baza plantei sau ..şi mai rău.. trece de aceasta, atunci coletul sau pseudobulbul vor putrezi. Nu imediat, evident, ci în timp, pe parcursul câtorva săptămăni. Şi dacă operaţiunea se întâmplă de mai multe ori atunci soarta orhideei este pecetluită. Putrezirea va începe de la baza plantei înspre interior, iar primele semne sunt îngălbenirea frunzelor, uneori căderea acestora cât sunt încă verzi, îngălbenirea coletului. Primul lucru pentru depistarea acestei probleme este să verificăm duritatea coletului sau pseudobulbului. Dacă acestea sunt moi la atingere atunci răul a fost deja făcut. Atât coletul cât şi pseudobulbii sănătoşi sunt tari la atingere iar culoarea este verde intens. Chiar dacă problema nu se vede la exterior, încercaţi să desprindeţi o frunză îngălbenită de la bază şi apoi vizualizaţi ce se întâmplă în locul acela. Dacă interiorul este galben, maro sau chiar negru, înseamnă că planta este afectată. Nu udaţi cu apă rece şi nu folosiţi o concentraţie de îngrăşământ mai mare decât cea recomandată de producător. Mai mult nu înseamnă mai bine.
    O altă greşeală este să plantăm orhideele în pământ. Chiar şi cele terestre au nevoie de un amestec cât mai aerat. Iar pentru cele epifite, pământul de grădină este o condamnare la moarte. Nu folosiţi decât substrat recomandat exclusiv pentru creşterea orhideelor. Pământul de grădină nu face altceva decât să sufoce rădăcinile, iar din cauza umidităţii ridicate timp îndelungat acestea să putrezească.
     Nu folosiţi ghivece mate. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face atunci când transplantaţi o orhidee este să o aşezaţi în ghiveci transparent. Aşa puteţi vedea exact starea rădăcinilor şi evoluţia acestora. Se poate vedea, desigur, şi starea substratului ori invazia anumitor dăunători care se pot ascunde în ghiveci. Am scris pe larg despre asta aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/09/transplantare-si-divizare-orhidee-cu_14.html  şi aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/08/transplantare-phalaenopsis.html .

 
Una dintre cele mai întâlnite greşeli este şi aceea de a aduce acasă o plantă nouă şi de a o aşeza lângă celelalte, fie ele orhidee sau nu. Planta cea nouă are nevoie de o perioadă de carantină de două săptămâni. Ceea ce înseamnă că ea va sta izolată de alte plante până ce vom fi siguri că nu are dăunători sau alte probleme. Cea mai gravă ar fi infestarea cu viruşi. Odată ce virusul a fost răspândit, toate plantele afectate pier. Deşi viruşii sunt destul de rar întâniţi, este mai bine să avem grijă şi să luăm în calcul orice problemă ar putea apărea. Dacă vorbim de răspândirea de dăunători, care este cea mai des întâlnită problemă, nici asta nu e floare la ureche. Nu dai cu spray şi ai scăpat. Întrebaţi un colecţinar păţit şi veţi vedea ce înseamnă să scapi de dăunători, şi cât timp şi energie consumă. Nu mai vorbesc de afectarea plantelor, care este cea mai mare problemă de fapt.
    Şi dacă tot am ajuns la plante nou achiziţionate, o altă greşeală este să cumpărăm plante despre care nu ştim dacă le putem oferi condiţiile necesare. Bun, să zicem că învăţăm din mers, că putem face anumite compromisuri şi în final reuşim cumva să creăm aceste condiţii. Este recomandat să încercaţi doar cu o plantă din specia pe care v-o doriţi. Dacă ea se adaptează, se dezvoltă frumos şi în final înfloreşte, atunci puteţi miza că din specia respectivă puteţi avea mai multe exemplare. Am să dau un exemplu cât se poate de real. Eu am făcut această greşeală. Eram ..şi încă sunt .. fascinată de orhideea Cymbidium. Acum câţiva ani am cumpărat primul exemplar. Avea nişte flori superbe, multiple tije înflorite .. era o orhidee spectacol. La câteva zile, şi apoi din nou într-o scurtă perioadă de timp, am mai cumpărat trei. Am citit mult, m-au ajutat şi alţi iubitori de orhidee să înţeleg nevoile pe care le avea această specie. Am crezut că mă voi descurca. Am făcut tot posibilul şi am sperat în fiecare clipă că Cymbi mei iubiţi vor înflori din nou. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat. Niciodată. Cymbi sunt acum amintire. O amintire tristă. M-am bucurat de florile lor doar în scurta perioadă de după achiziţionare. Nu doar că nu au înflorit, dar încet..încet s-au dus. Cu ce m-am ales? Cu experienţă.. prea puţin. Doar am realizat că nu e bine să fii lacom nici măcar atunci când cumperi flori. Logic ar fi fost să rămân la primul cumpărat. Dacă lucrurile ar fi mers bine, atunci puteam să mai achiziţionez şi alte exemplare. Ce am pierdut? Timp, energie, bani ...şi multă speranţă. Acum doar admir aceste orhidee oriunde le întâlnesc. O altă poveste asemănătoare am şi cu orhideea Cattleya. Diferenţa este că din trei exemplare mai am una singură. Doar ea reuşeşte să-mi pună nervii la încercare de câţiva ani încoace. Între timp am avut ocazia să mai cumpăr, unele erau chiar imposibil de lăsat. Dar am conştientizat la timp şi m-am abţinut. Deci, sfatul meu ..... nu vă hazardaţi. S-ar putea să doară.
 
   

joi, 10 martie 2016

Tijele florale ale orhideelor (2)

     V-am împărtăşit din "secetele" tijelor florale care apar la Phalaenopsis şi la orhideele cu pseudobulbi. În continuare am să vă povestesc despre tijele florale ale orhideei Vanda. Lucruri pe care le-am observat de-a lungul anilor, lucruri pe care, de fapt, mi le-au dezvăluit chiar orhideele.
   

     Una dintre orhideele cele mai frumoase şi mai spectaculoase este Vanda. Interesantă din punct de vedere al cultivării şi îngrijirii, Vanda ne încântă privirea şi prin aspectul deosebit al florilor. Recunosc că şi această orhidee a fost la un moment dat ceva la care nici nu puteam îndrăzni să visez. E drept că atunci eram la început şi încă învăţam despre cum trebuie îngrijite orhideele mai facile. Mi se părea că Vanda este ... departe.
     Primele semne de viitoare tijă florală le dau rădăcinile. Dacă floarea Vandei este de culoare mai închisă, atunci vârfurile celor mai tinere rădăcini se colorează. De exemplu, la Vanda mea cu flori roşii, vârful rădăcinilor se colorează în grena. La fel se întâmplă şi la cea cu flori pistruiate. Vandele cu flori deschise la culoare au rădăcinile cam în acelaşi ton, deci e greu de semnalat ceva. Iar Vandele cu flori albe nici nu au nevoie să semnaleze în vreun fel, pentru că ele oricum înfloresc cel mai des. Nici nu e nevoie să cauţi
semnele. :) Dacă rădăcinile nu prezintă nimic relevant în acest sens, atunci putem observa frunzele. După cum cred că aţi văzut deja, frunzele orhideelor Vanda sunt perfect aliniate. Nici una nu îndrăzneşte să crească mai într-o parte decât restul. Tijele se dezvoltă întotdeauna dintre frunze. Niciodată nu apar în altă parte a coletului. Se pot dezvolta la fiecare pereche de frunze sau la interval de două sau chiar trei "etaje". În momentul în care orhideea se pregăteşte să dezvolte tijă florală, frunzele se distanţează, parcă vrând să-i facă loc. Totuşi acest lucru nu este vizibil întotdeauna. Iar dacă nu ne cunoaştem foarte bine orhideea, nici nu-l putem "citi".
     Tija florală a Vandei se dezvoltă timp de o lună şi o săptămână. Sau o zi -două mai mult. Atât de exact? Da. Am urmărit de fiecare dată, şi nu s-a întâmplat să dureze mai mult. Este un lucru bun, pentru că nu trebuie să aşteptăm cu săptămânile să vedem prima floare. O tijă poate dezvolta între 6 şi 12 flori. Sunt cazuri în care pot fi şi mai puţine flori. Asta ţine de sănătatea/starea plantei, de vârstă sau de condiţiile oferite. Bobocii se formează de timpuriu dar se evidenţiază abia când tija este destul de lungă, şi a trecut jumătate din perioada de dezvoltare. Există cazuri în care aceasta poate ramifica, dar sunt destul de rare. Personal, am văzut o astfel de tijă o singură dată. Ramificaţia era destul de mică şi nu avea multe flori.
    Dacă din greşeală rupem o tijă, sau din diferite motive aceasta nu se mai dezvoltă şi moare, într-un timp relativ scurt de o lună şi jumătate aproximativ, orhideea va dezvolta o alta. Aceasta poate creşte mai sus sau exact în locul unde a fost cea iniţială. Niciodată mai jos. Toate tijele florale noi cresc întotdeauna ascendent.
    De câte ori înfloreşte Vanda? Aş spune .. de câte ori vrea ea. :) La mine, recordul a fost de 3 înfloriri pe an. Cele albe înfloresc cel mai des. Altele doar o dată pe an. Vanda nu are nevoie de diferenţe mari de temperatură zi-noapte. Şi nici de perioade de repaus. Pentru înflorire cea mai importantă este lumina. Cât mai multă. Şi un lucru la fel de important este acela ca atunci când orhideea are tijă florală să nu schimbăm nimic din obiceiurile de îngrijire, şi nici locul de amplasare. După trecerea florilor tija se taie. Nu există varianta de a tăia doar vârful şi de a aştepta să dezvolte o ramificaţie. Dacă orhideea este sănătoasă, primeşte apă, îngrăşământ, are lumină, umiditate şi .... multă dragoste, atunci nu vă rămâne decât să urmăriţi semnele.



miercuri, 9 martie 2016

Paphiopedilum

   Toţi iubim orhideele. Poate, însă, pe unele mai mult decât pe altele. Cu siguranţă, într-un clasament al celor mai iubite orhidee, Paphiopedilum ar ocupa printre primele poziţii. Nu poţi să rămâi indiferent în faţa acestei orhidee. Aspectul său este de departe unul deosebit şi foarte diferit de al altor specii. Această orhidee mai este cunoscută şi sub numele de Lady Slipper sau Venus Slipper.


   Ca şi Dendrobium nobile, Pahiopedilum a fost pentru mine o piatră de încercare. Dacă am reuşit cu prima, am avut încredere şi răbdare, şi în cele din urmă am reuşit şi cu a doua. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că nu a fost atât de greu cu niciuna dintre ele. Dar o lungă perioadă de timp m-am ferit să cumpăr aceste două specii. Însă tocmai reuşita de a le face să înflorească mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Nu pot să spun că pentru mine personal această orhidee este printre cele pe care le iubesc mai mult, dar îmi place şi mă gândesc chiar că aş mai putea avea şi alte exemplare. Paphiopedilum are o paletă foarte mare de culori şi combinaţii de culori. De asemenea şi forma florilor diferă între specii şi hibrizi.


   Eu voi împărtăşi cu voi experienţa mea legată de Paphiopedilum American Hybrid. O plantă ajunsă la mine după ce unica floare deja se trecuse. Asta se întâmpla în urmă cu vreo doi ani şi jumătate.. cred. Ne-am împrietenit destul de greu, pentru că o bună perioadă de timp nu dădea niciun semn. Ştiam în mare parte cam cum trebuia îngijită dar am avut emoţii până am văzut că apare în sfârşit o nouă creştere. Cu toate astea, eram conştientă că "greul" abia începea. Trebuia să am grijă ca planta cea nouă să crească frumos şi în final să dezvolte şi tija florală. Lucru care s-a întâmplat până la un punct. O tijă florală avusese intenţia să se dezvolte, doar că la un moment dat evoluţia ei a stagnat definitiv. Am fost dezamăgită, nu ştiam unde greşisem, dar mi-am spus că data viitoare sigur va fi mai bine.
   Şi iată că a venit şi "data viitoare". Şi lucrurile au mers foarte bine. Dar să vedem ce a făcut papucelul de atunci şi până a înflorit. De la mijlocul primăverii şi pe toată perioada de vară a stat afară pe pervazul balconului, adăpostit cumva de  ... cine credeţi? ... Dendrobium nobile. Şi au petrecut împreună şi toamna, tot acolo. Diferenţa de temperatură între zi şi noapte este foarte importantă. Aşa că am lăsat orhideea acolo, să simtă răcoare nopţilor, iar dimineaţa să o mângâie uşor primele raze de soare. Şi i-a plăcut. Toate ferestrele mele şi balconul au o orientare N-E, aşa că pericolul de arsuri sau supraîncălzire a fost minim. Paphiopedilum nu agreează temperatura ce trece pe timpul zilei de 25 de grade, însă orhideea mea s-a adaptat, ajutată cumva şi de mine. În zilele mai calde a beneficiat de duşuri. Nu multe şi nici lungi. Dar suficient cât să o ajute să facă faţă temperaturilor ridicate. Iar în zilele în care a fost exagerat de cald am aşezat-o la adăpost în balcon, doar până ce temperatura revenea la un nivel acceptabil.


   Udarea este şi ea importantă. N-am lăsat orhideea să aibă substratul uscat niciodată. Rădăcinile sunt groase şi dure la atingere. Au culoare mai închisă şi sunt acoperite de un înveliş pufos. Este mai greu să putrezească dar tot nu trebuie făcut exces. În perioada când noile creşteri se dezvoltau, i-am administrat pe lângă îngrăşământ şi câte o porţie de calciu. Am păstrat coji de ouă pe care le-am lăsat să se usuce bine, după care le-am mărunţit foarte fin. Paphiopedilum are nevoie de calciu mai mult decât alte specii de orhidee. Aşa că apa de udat îmbogăţită cu calciu a fost binevenită. Pentru a suplimenta acest aport, se pot adăuga în substrat şi bucăţi de scoici. Le culegem vara de pe plajă, le spălăm foarte bine pentru a elimina sarea, apoi le putem amesteca în substratul pentru paphiopedilum. Bucăţile de scoici nu trebuie să fie cu mult mai mari decât bucăţile de scoarţă din substrat. De asemenea, ele pot aduce un beneficiu şi pentru drenajul cât mai eficient. Substratul nu trebuie să fie prea dens pentru a nu sufoca rădăcinile.
   Noile creşteri s-au dezvoltat frumos. Acum nu-mi rămânea decât să aştept momentul înfloririi. Am descoperit că momentul apariţiei tijelor florale este cumva anunţat chiar de plantă. O nouă creştere dezvoltă în cele mai multe cazuri un număr de patru frunze. Apoi mai apare una, care nu creşte la fel de lungă ca celelalte. Creşte mai încet şi la un anumit moment se opreşte. Acela este punctul în care orhideea ne "spune" că vrea să facă flori. Pe frunzele acestea, care cresc mai lent şi nu până la capăt, eu le-am numit "timide". "Timidele" dau vestea cea mare. Iar la scurt timp apare între frunze dovada că ele şi-au îndeplinit misiunea. Puteţi vedea în prima imagine de mai jos, în plan secund: pe partea stângă este "timida", iar în mijloc viitoarea tijă florală. Asta am observat şi data trecută când orhideea a dezvoltat tja dar nu a evoluat. Asta am observat din nou acum. Şi ca să fiu cât mai sigură, am făcut unele căutări printre pozele cu Paphiopedilum existente pe internet. Teoria mea era valabilă.  :)


                                                   
   

    De la apariţia tijei florale şi până când se deschide unica floare trec în jur de 12 săptămâni. La început creşterea este foarte lentă, iar apoi, pe măsură ce se dezvoltă, se accelerează. Tulpina este destul de fragilă şi acoperită cu perişori foarte fini.  La fel şi teaca în care se ascunde bobocul până la înflorire. Floarea este cu adevărat spectaculoasă. Acoperită în mare parte cu perişorii fini, în ansamblu pare ca de ceară sau porţelan. Labellum-ul este singura parte a florii care nu prezintă perişori, şi este cea mai atractivă din punct de vedere vizual. Sepala dorsală este colorată diferit de cele două petale. Sepalele laterale sunt unite într-una singură în spatele florii. Floarea este mare, măsoară 12 cm în lungime şi 14 cm  în lăţime. Nu este parfumată în niciun moment al zilei, şi nici noaptea. Durata de viaţă este de aproximativ două luni.
   O plantă face o singură tulpină florală, cu o singură floare. După ce aceasta se usucă, tija poate fi tăiată. Planta va dezvolta una sau două noi creşteri şi nu va mai avea altă floare. De regulă după un timp începe să se degradeze iar apoi va trebui îndepărtată. Cel mai bun moment este atunci când transplantăm orhideea. Paphiopedilum se transplantează în fiecare an. Recunosc, nu am făcut acest lucru până acum, dar cu certitudine în această primăvară o voi face. Şi dacă tot vorbim de transplantare, trebuie să ştiţi că această specie se cultivă numai în ghivece, deoarece este o orhidee terestră. Nu se poate monta pe bucăţi de lemn sau plută, deci nu încercaţi. Paphiopedilum înfloreşte de regulă primăvara sau toamna, dar nu este exclus ca înflorirea să se producă în orice moment al anului.
   Dacă aveţi o orhidee Paphiopedilum şi nu v-a înflorit până acum, nu vă pierdeţi speranţa. Dacă eu am reuşit .. poate oricine.
            

sâmbătă, 5 martie 2016

Tijele florale ale orhideelor (1)

   Cel mai spectaculos şi aşteptat moment este cel al înfloririi. Cu toţii ştim câtă bucurie şi satisfacţie ne aduce acest moment. Însă pentru asta avem nevoie de răbdare. Cred că noi, iubitorii de orhidee, suntem cei mai răbdători oameni. Şi dacă nu am fost aşa de la început, cu siguranţă orhideele ne predau această lecţie în fiecare zi.
    Orhideele sunt plante care nu înfloresc în câteva zile. Chiar citeam o reclamă la un îngrăşământ pentru stimularea înfloririi , al cărei slogan era "Orhideea ta va înflori imediat." Ei bine, nici pe departe nu s-ar întâmpla aşa. E nevoie de timp, de câteva săptămâni de la apariţia tijei florale şi până la deschiderea primului boboc. În medie cam două luni de zile durează acest proces. În funcţie de specie,  acestă perioadă poate fi mai scurtă sau chiar să depăşească aceste două luni.
     Orhideea Phalaenopsis se încadrează în această perioadă. Tija florală poate să apară în orice loc pe care îl găseşte liber. Fie că apare între frunze, fie în lateralul acestora, sau chiar în mijlocul coletului. Aceasta din urmă este tija terminală. Am scris despre ea. Tija se dezvoltă pe parcursul a două luni, aproximativ. În acest timp poate dezvolta una sau mai multe ramificaţii. De asemenea, pot apărea simultan, sau la diferenţă de zile, mai multe tije florale. Asta depinde de condiţiile pe care i le oferim, dar mai ales de bagajul genetic pe care îl are orhideea. Sunt exemplare care fac o singură tijă la fiecare nouă reînflorire. Iar altele dau un adevărat spectacol floral prin multitudinea de tije şi ramificaţii. Aceste lucruri sunt importante mai mult în momentul când orhideea a reînflorit în condiţiie oferite de noi, şi nu în momentul când o cumpărăm. Atunci putem avea în faţă o orhidee "îndopată" de către producător pentru a fi sigur că planta se va vinde. Sunt nenumărate cazurile când o plantă foarte bogată nu a mai reînflorit la fel de spectaculos.
     La Phalaenopsis tijele florale nu apar niciodată sub cele care au avut deja flori. O nouă tijă va creşte întotdeauna mai sus faţă de precedenta. Dacă din greşeală rupem tija când încă nu s-au format bobocii, în 4-6 săptămâni va apărea alta. E un lucru uimitor pe care îl face orhideea. Ştie că are de dus până la capăt o îndeplinire şi face totul ca acest lucru să se întâmple.
    Cel mai greu în primele zile ale apariţei tijei florale, este să facem diferenţa între ea şi rădăcini. Nu trebuie decât să ţinem cont de câteva elemente. Rădăcina are vârful ascuţit dar uşor rotunjit, de cele mai multe ori este de culoare verde deschis, şi îndreptat în jos. Este lucios şi foarte fragil. Tija în schimb este de culoare verde mai închis, vârful este teşit şi prezintă mici denivelări. Întotdeauna îndreptat în sus. Sau în proporţie de 95%. Identificarea poate fi mai complicată în unele cazuri, motiv pentru care nu putem decât să aşteptăm evoluţia până la momentul când lucrurile devin clare. Atât rădăcinile cât şi tijele florale apar în orice loc pe coletul orhideei. Cu diferenţa că rădăcinile pot să apară şi mai jos.
     Orhideea Phalaenopsis înfloreşte pe toată perioada anului. Totuşi, cele mai bune înfloriri au loc la începutul primăverii, după o perioadă în care planta a beneficiat de diferenţele de temperatură între zi şi noapte. Putem lăsa tijele libere, să crească în jos sau putem să le prindem cu cleştişroi de plastic pe tutori. Dar asta numai în momentul în care tija are peste 10 cm şi numai dacă nu există riscul să o rupem.

    Câteva exemple de tije florale în diferite stadii de dezvoltare :



























    Orhideele cu pseudobulbi produc tije florale în mod diferit. Unele fac câte o singură tijă la un pseudobulb, altele două, de o parte şi de alta a acestuia. Există orhidee ce produc tija florală doar în vârful pseudobulbului. Sunt şi altele peste măsură de harnice.... mă rog... nu ţine de hărnicie, dar ele aşa par în ochiii noştri ... care produc tije florale atât în lateralele psudobulbului, cât şi în vârful acestuia. Exemple în acest sens sunt Beallara Eurostar şi Beallara Peggy Ruth Carpenther Jem. Poate cea mai cunoscută orhidee cu pseudobulbi, care produce tije florale în vârful acestora, este Encyclia cochleata. Creşterea tijelor de la apariţie şi până la deschiderea primului boboc durează în medie între 8 şi 10 săptămâni. Faţă de Phlaenopsis, tijele apar întotdeauna numai între primul, sau al doilea rând de frunze, şi pseudobulb. De regulă bobocii se formează simultan cu creşterea tijei sau apar la un moment dat grupaţi strâns, urmând ca o dată ce tija evoluează ei să se distanţeze. Apariţia tijelor florale devine posibilă când pseudobulbul a ajuns la maturitate. Există însă şi cazuri în care pseudobulbul nu este pe deplin dezvoltat dar tija florală deja se formează. Totuşi pentru ca acest lucru să fie posibil, există o condiţie. Pseudobulbul în sine, neluând în calcul frunzele, să fie bine definit. Şi aici, diferenţele de temperatură între zi şi noapte sunt la fel de importante ca şi la alte specii.
     Ca şi la Phalaenopsis, tijele florale ale orhideelor cu pseudobulbi pot dezvolta una sau mai multe ramificaţii. Dacă la prima, după trecerea florilor şi tăierea vârfului tijei pot apărea noi ramificaţii, la celelelalte acest lucru nu este posibil. De fapt, după ce florile se usucă şi cad tija se degradează destul de repede. Nu am avea cum să mai stimulăm dezvoltarea de noi ramificaţii. Chiar dacă tija ar rămâne verde acest lucru tot ar fi imposibil. Dacă se întâmplă un accident şi rupem o tijă aflată în dezvoltare, o alta nu va mai apărea. Deci mare grijă cu acestea, sunt destul de fragile. O dată ce au crescut mai bine de 10-15 cm le putem prinde cu cleştişori de plastic pe tutori. Sau le putem lăsa libere. De multe ori nici nu este nevoie să fie prinse de tutori. Pe tijele florale ale orhideelor cu pseudobulbi nu se vor dezvolta nicioodată keiki.
Câteva exemple de tije florale la orhideele cu pseudobulbi :
































   Dacă la orhideele cu pseudobulbi tijele florale pot fi îndepărtate după trecerea florilor, la orhideele Phalaenopsis avem şi varianta de a le lăsa pe plantă. Dacă vă doriţi keiki puteţi avea şansa ca aceştia să se dezvolte pe tijele care nu mai au flori. Dacă însă nu vă doriţi acest lucru, puteţi tăia tijele de jos, cât mai aproape de colet.