marți, 25 martie 2014

Phalaenopsis Black Jack


  Black Jack "Mr. Hyde". Orhideea mea de suflet. Orhideea pe care o iubesc cel mai mult dintre toate. Asta poate părea ciudat, dar diferenţa este mică. Între ea şi celelelalte este o diferenţă cât un bobocel. Am căutat-o mult timp şi prin multe locuri. Până la urmă am găsit-o. Dar povestea e mai veche. Blacky este deja în familie de doi ani.


  Am fost disperată să o am. Dar nu ar fi fost prima. La început, când încă îmi formam familia de orhidee am avut un exemplar la fel de frumos, aproape ca aceasta de acum. Doar că planta a fost mai firavă, experienţa mea aproape de zero, astfel că în scurt timp orhideea a devenit amintire. O amintire care nu-mi dădea pace. Mi-am dorit-o atât de mult încât până la urmă visul mi s-a îndeplinit. Într-o zi de Octombrie, în 2012, acest exemplar mă aştepta cuminte în Leroy Merlin.


  Ce surpriză ... ce bucurie ... nu puteam să cred că în sfârşit o găsisem. Am luat-o din raft cu răsuflarea aproape tăiată. O studiam  îndelung pe toate părţile, parcă încercând să mă conving că nu visam. Nici nu ştiu cât a trecut ... La un moment dat o voce neliniştită din spatele meu m-a întrebat: "O iei sau nu?" M-am întors cu ochii plini de uimire şi privirea mea a spus tot. Apoi am auzit: "Atunci, hai!" Nu ştiu când am ajuns acasă, nu-mi amintesc nici ce-am vorbit în maşină, şi nici măcar dacă am vorbit. Ştiu că am plecat din magazin cu trei orhidee, una fiind Black Jack.


  Poate o să vă întrebaţi ce este aşa special la ea. La prima vedere poate părea banală. Dar pentru mine nu este.Flori nu sunt mari, poate undeva între mini şi midi. Culoarea mă fascinează în mod deosebit. Nu este perfect uniformă, acele intensităţi de pe alocuri îi dau o eleganţă aparte. Apoi năsucul alb care se potriveşte cum nu se poate mai bine. Acest exemplar are marginile petalelor uşor neregulate, zimţate cumva. Şi ăsta este un lucru aparte şi destul de rar întâlnit. Vârfurile albicioase ale petalelor şi sepalelor, aduc puţină vioiciune întregului tablou.
Planta s-a dezvoltat frumos, fără probleme. Doar că atunci când eu aşteptam să producă din nou tija florală, ea s-a gândit să mă surprindă cu un keiki. Am zis: "Ok, asta este ... aşteptăm mai departe .." Şi iar am fost surprinsă plăcut de viteza cu care s-a dezvoltat micul pui, ca în final tot el să fie cel care a vrut să facă flori. Mama lui a rămas în urmă ca dimensiune şi nici nu a mai făcut ceva de la apariţia primului keiki. Poate vor urma şi alţii, cine ştie ..


  Deocamdată sunt bine ambele plante. Chiar dacă a rămas în urmă, planta mamă arată bine. Are rădăcini foarte bune, frunzele sunt în stare bună, fără urme de oboseală sau alte probleme. Puiul mai are de lucru la rădăcini şi sper să se pună pe treabă după ce trec florile. Din păcate florile ţin puţin şi mă întrebam de ce. Acum, scriind, mi-am dat seama că tocmai lipsa rădăcinilor este cauza. Are una singură, destul de viguroasă dar aproape aeriană. Insuficientă probabil să susţină toată planta cu tot cu flori. Puiul încă se hrăneşte cu ajutorul mamei dar rădăcinile lui proprii ar fi fost o binecuvântare pentru amândoi.
Voi urmării evoluţia şi sper să am numai surprize plăcute şi pe mai departe.
Oare există şi varianta Black Jack ...... " Dr. Jekyll"? :))

Trimiteți un comentariu