sâmbătă, 29 martie 2014

Miltonidium Pupukea Sunset

  Ne cunoaştem de mai bine doi ani. La sfârşitul lui 2011, mi-a intrat în mica familie de orhidee acest exemplar superb. O plantă de dimensiuni mari, cu pseudobulbi maxi, cu tije lungi şi încărcate de flori. Va trebui să mă credeţi pe cuvânt :) pentru că de atunci nu mai am decât două poze, cu florile. Una este cea de mai jos.


  Frumos, nu-i aşa? Ei bine, de atunci nici nu a mai înflorit. În schimb a avut multă preocupare faţă de pseudobulbi. I-a făcut peste tot. Unii s-au înghesuit ca nebunii spre vârf, alţii au rămas la baza ghiveciului. Dar ceva aveau în comun cu toţii. Frunzele încreţite. Multe rădăcini nu ajungeau la substrat, altele erau prea puţine pentru a hrăni planta aşa încât dragul de Miltonidium ajunsese ca o salată. Până azi când i-am spus să se pregătească, urma să-l stresez puţin mai mult. Planul era de separare şi evident replantare. Uitându-mă la planta părea destul de dificil. Şi chiar aşa a fost la un moment dat.


Se vede bine în poze aspectul frunzelor şi cât de dificilă părea operaţiunea de separare a pseudobulbilor.


  Am trecut la fapte. Am scos planta din ghiveci şi am curăţat toată scoarţa de pin, destul de degradată de altfel. Am găsit multe rădăcini în stare proastă dar nu m-am panicat. Erau ale unor pseudobulbi bătrâni care si-au făcut datoria iar acum se pregăteau să iasă din peisaj.

 
  Am desprins cu mare grijă un mănunchi de pseudobubi tineri dar am lăsat prins între ei şi unul bătrân. Am repetat operaţiunea de mai multe ori până au rezultat cinci mănunchiuri cu mai mulţi sau mai puţini pseudobulbi. Fiecare mănunchi cu rădăcini viabile şi cu şanse mari de a creşte bine în continuare.



  Am curăţat atât cât am putut tot ce era uscat sau putred, inclusiv porţiuni de frunze uscate care ar fi putut să împiedice dezvoltarea normală a unor viitoare rădăcini. Este drept că nu am insistat foarte mult deoarece mi-a fost teamă să nu rănesc rădăcinile actuale, de care este mare nevoie.
  După ce această manevră s-a încheiat, am replantat în substrat proaspăt, format din scoarţă de pin, câteva bucăţi mici de fibră de cocos, cocochips şi nu cocopeat, plus câteva bile de argilă expandată. Am adăugat şi câteva biluţe mici de poliestiren expandat pentru aerarea substratului.  Scoarţa de pin proaspătă se usucă mai repede la început. Am considerat că trebuia ceva care să o menţină mai mult timp umedă dar care să nu afecteze rădăcinile. Cocochipsurile şi bilele de argilă au acest rol. Sper că alegerea făcută să nu fie o greşeală.
  După replantare au rezultat cinci vase de dimensiuni mai reduse, unul fiind chiar mic, ca pentru o plantă mini.




  Bineînţeles că am preferat vase de plastic transparent. Este mult mai sigur aşa de verificat starea rădăcinilor, precum şi evoluţia acestora în timp. Vasele sunt perforate pe întreaga lor suprafaţă pentru a asigura evaporarea surplusului de umiditate, lucru ce nu se întâmplă întotdeauna cum trebuie atunci când ghiveciul nu e perforat. Găurile se dau uniform pe suprafaţa ghiveciului, tocmai pentru a nu exista locuri unde să persiste umiditatea.
  Acum nu mai am o salată de Miltonidium. S-a transformat într-o mică familie de care va trebui să am mai multă grijă şi căreia, cel puţin la început,  va trebui să-i acord mai multă atenţie. Sper ca rădăcinile să ia avânt şi în toamna care vine peste câteva luni să mă bucur din nou de florile frumoase şi parfumate ale Miltonidiumului.




miercuri, 26 martie 2014

Wilsonara Memoria James Asher "Don Delight"

  Wilsonara, una dintre cele mai frumoase orhidee. Cu cele mai spectaculoase combinaţii de culori. Cu cele mai delicate şi sofisticate dantelării. Cu cele mai adorabile flori. Am avut norocul să găsesc câteva exemplare deosebite, dar de departe cea mai spectaculoasă cred că este Wilsonara Memoria James Asher "Don Delight". O orhidee pe care atunci când am văzut-o m-a făcut să uit şi cum mă cheamă. Deşi avea o singură floare deschisă, doar imaginea închipuită cu toţi bobocii deschişi îmi dădea fiori pe şira spinării. Am plecat cu ea din magazin şi până acasă nu mi-am  putut lua privirea de la ea.


   Puţin diferită de alte Wilsonare,  mi-a atras atenţia felul în care stau grupate florile. Sunt destul de înghesuite, aproape lipite de tijă. Nu au aceea libertate de mişcare, nicio adiere de vânt nu le poate undui. Şi este şi normal să fie aşa din moment ce codiţele au în jur de 2cm iar florile cam 6cm. Uimitor este şi modelul de pe fustiţe (labelum). Una este tivită cu roşu, alta cu alb. Una este de un galben aprins, alta este de un galben mai pal. Toate fustiţele însă au o croială ca pentru siluetele celor mai pasionale dansatoare de tango.


  Petalele şi sepalele sunt de un roşu puternic, mai rar întâlnit în lumea orhideelor. Această nuanţă unică aduce un plus de exotism şi te duce cu gândul la cele mai fine mătăsuri. Marginile dantelate sunt o completare minunată. Fără ele poate că florile nu ar fi fost atât de spectaculoase. Iar ceea ce m-a uimit şi mai mult este parfumul de citrice verzi, după părerea mea, în total contrast cu aspectul florilor. Mi-aş fi imaginat un parfum dulce, poate uşor greoi.
  Wilsonara nu este greu de crescut. Are cerinţele unei Odontoglossum: mai multă umbră decât soare, mai mult răcoare decât cald, mai multă umiditate decât uscăciune.


   Preferă ca solul să fie în permanenţă umed dar nu ud. Mişcarea aerului este la fel de importantă ca şi umiditatea. Cu cât este mai umed aerul cu atât el trebuie ventilat pentru a nu se dezvolta bacterii sau boli fungice care pot afecta planta. Se vor evita însă curenţii aparatelor de aer condiţionat, cel mai potrivit ar fi un ventilator la turaţie minimă. Fertilizarea se face o dată la două săptămâni vara, şi o dată pe lună iarna. Sau se poate ajusta în funcţie de îngrăşământul folosit sau stadiul de creştere al plantei. Replantarea o dată la doi ani, atunci când substratul este degradat. Divizarea este bine să se facă primăvara, atunci când noile creşteri au în jur de 5cm.
  Nimic prea complicat, nimic prea mult pentru a avea o orhidee sănătoasă, frumoasă şi mai ales ... fericită.

Imaginile de pe blog se regăsesc şi aici https://www.flickr.com/photos/mikaella06

marți, 25 martie 2014

Phalaenopsis Black Jack


  Black Jack "Mr. Hyde". Orhideea mea de suflet. Orhideea pe care o iubesc cel mai mult dintre toate. Asta poate părea ciudat, dar diferenţa este mică. Între ea şi celelelalte este o diferenţă cât un bobocel. Am căutat-o mult timp şi prin multe locuri. Până la urmă am găsit-o. Dar povestea e mai veche. Blacky este deja în familie de doi ani.


  Am fost disperată să o am. Dar nu ar fi fost prima. La început, când încă îmi formam familia de orhidee am avut un exemplar la fel de frumos, aproape ca aceasta de acum. Doar că planta a fost mai firavă, experienţa mea aproape de zero, astfel că în scurt timp orhideea a devenit amintire. O amintire care nu-mi dădea pace. Mi-am dorit-o atât de mult încât până la urmă visul mi s-a îndeplinit. Într-o zi de Octombrie, în 2012, acest exemplar mă aştepta cuminte în Leroy Merlin.


  Ce surpriză ... ce bucurie ... nu puteam să cred că în sfârşit o găsisem. Am luat-o din raft cu răsuflarea aproape tăiată. O studiam  îndelung pe toate părţile, parcă încercând să mă conving că nu visam. Nici nu ştiu cât a trecut ... La un moment dat o voce neliniştită din spatele meu m-a întrebat: "O iei sau nu?" M-am întors cu ochii plini de uimire şi privirea mea a spus tot. Apoi am auzit: "Atunci, hai!" Nu ştiu când am ajuns acasă, nu-mi amintesc nici ce-am vorbit în maşină, şi nici măcar dacă am vorbit. Ştiu că am plecat din magazin cu trei orhidee, una fiind Black Jack.


  Poate o să vă întrebaţi ce este aşa special la ea. La prima vedere poate părea banală. Dar pentru mine nu este.Flori nu sunt mari, poate undeva între mini şi midi. Culoarea mă fascinează în mod deosebit. Nu este perfect uniformă, acele intensităţi de pe alocuri îi dau o eleganţă aparte. Apoi năsucul alb care se potriveşte cum nu se poate mai bine. Acest exemplar are marginile petalelor uşor neregulate, zimţate cumva. Şi ăsta este un lucru aparte şi destul de rar întâlnit. Vârfurile albicioase ale petalelor şi sepalelor, aduc puţină vioiciune întregului tablou.
Planta s-a dezvoltat frumos, fără probleme. Doar că atunci când eu aşteptam să producă din nou tija florală, ea s-a gândit să mă surprindă cu un keiki. Am zis: "Ok, asta este ... aşteptăm mai departe .." Şi iar am fost surprinsă plăcut de viteza cu care s-a dezvoltat micul pui, ca în final tot el să fie cel care a vrut să facă flori. Mama lui a rămas în urmă ca dimensiune şi nici nu a mai făcut ceva de la apariţia primului keiki. Poate vor urma şi alţii, cine ştie ..


  Deocamdată sunt bine ambele plante. Chiar dacă a rămas în urmă, planta mamă arată bine. Are rădăcini foarte bune, frunzele sunt în stare bună, fără urme de oboseală sau alte probleme. Puiul mai are de lucru la rădăcini şi sper să se pună pe treabă după ce trec florile. Din păcate florile ţin puţin şi mă întrebam de ce. Acum, scriind, mi-am dat seama că tocmai lipsa rădăcinilor este cauza. Are una singură, destul de viguroasă dar aproape aeriană. Insuficientă probabil să susţină toată planta cu tot cu flori. Puiul încă se hrăneşte cu ajutorul mamei dar rădăcinile lui proprii ar fi fost o binecuvântare pentru amândoi.
Voi urmării evoluţia şi sper să am numai surprize plăcute şi pe mai departe.
Oare există şi varianta Black Jack ...... " Dr. Jekyll"? :))

sâmbătă, 8 martie 2014

O zi minunată!

  Ieri a fost zi de cumpărături. De flori. Plănuisem să ajung prin mai multe magazine, pe unde nu am mai ajuns de câteva luni. În primul nu erau decât câteva orhidee phalaenopsis, nimic deosebit şi nici prea proaspete. Am ajuns în al doilea, un supermarket de bricolaj de unde am cumpărat vara trecută orhidee frumoase. Mă gândeam că poate voi avea noroc să găsesc măcar una mai deosebită. Încă de la intrare am văzut multe rafturi cu orhidee. La prima vedere mi-au atras atenţia doar orhideele phalaenopsis. Când m-am apropiat .... surpriză! Şi încă una foarte mare. Pe ambele laturi ale culoarului ce duce spre standul de grădinărit erau suporturi metalice încărcate de orhidee. Multe, colorate, diverse, .... uimitoare. De când frecventez acest magazin, Bricostore,  niciodată nu am văzut aşa diversitate. Eram atât de impresionată, şocată ... încât nici nu ştiam unde să mă uit mai repede. Exemplare pe care le mai văzusem, dar şi altele întâlnite doar virtual, stăteau aliniate şi aşteptau braţe care să le cuprindă într-o totală uimire şi admiraţie. Emoţiile, entuziasmul şi  bucuria pe care le-am simţit eu ieri, nu le poate înţelege decât tot un pasionat de aceste minuni ale naturii. Ce senzaţie mai frumoasă decât atunci când alegi o orhidee frumoasă şi ştii că va fi a ta ..
  Prima care a fost aleasă, este o Beallara Eurostar.  https://www.flickr.com/photos/mikaella06/12990284154/





  Prima impresie când am văzut-o a fost că mă uit la un foc de artificii. O expozie de flori minunată. Patru tije pline de flori şi boboci aparţinând unui singur pseudobulb. Maximul de hărnicie pentru această orhidee. Şi pentru că nu era suficient doar atât, parfumul exotic cu iz de scorţişoară m-a fermecat definitiv. Ce puteam să-mi doresc mai mult de la o orhidee? 
  Florile sunt destul de mari. În jur de 8-10 cm. atât pe lungime cât şi pe lăţime. Labelumul este impresionant în comparaţie cu petalele şi sepalele care au o formă mai alungită şi sunt arcuite graţios. Pseudolbulbul este oval, destul de înalt, poate 13 cm în lungime, specific de altfel orhideelor Beallara. Şi tot specific este şi aspectul frunzelor, ele fiind destul de lungi şi în formă de lance. Ceea ce este interesant şi aparte la Beallara Eurostar, este locul în care cresc tijele florale. Majoritatea orhideelor cu pseudobulbi au tijele pe o parte laterală a acestora sau pe ambele părţi. Ei bine, B. Eurostar produce tijele florale şi din mijlocul pseudobulbilor. Aşa cum are şi cea pe care am cumpărat-o eu. Cum spuneam .. maximul de hărnicie :).
  Focul meu de artificii are un loc sigur şi comod, acum. Este admirată de multe, multe ori pe zi şi sper să mă bucur de ea mulţi, mulţi ani de acum înainte.

  Cea de-a doua aleasă este tot o Beallara. Un exemplar care seamănă foarte mult cu altul din lista mea de dorinţe. Atât de mult încât nici nu am clipit atunci când am luat-o din raft. Ea este Beallara Peggy Ruth Carpenther "Jem". https://www.flickr.com/photos/mikaella06/12990244883/



  
  
  Acum, cam ce reacţie credeţi că am avut când am descoperit aşa ceva? Aproape că-mi venea să leşin. Bun, lista de dorinţe e de actualitate .. însă la cum merge comerţul cu orhidee în România, mă aşteptam să găsesc aşa ceva peste .. câţiva ani sau să comand din altă ţară. Cam astea erau şansele. Când am plecat la cumpărături nu prea mă gândeam eu că voi găsi aşa o frumuseţe de Beallara. Şi când am găsit-o eu ce fac? Leşin! Ei bine, am lăsat urgent leşinul pentru alte ocazii şi am luat orhideea din raft. Erau doar două exemplare acest model, asta fiind mai bogată în flori. Flori care sunt senzaţionale, de la culoarea uimitoare, forma jucăuşă a labelumului şi până la stropii de culoare picuraţi cu mare grijă de mama natură. Nu este o orhidee parfumată sau cel puţin nu am simţit încă nici o mireasmă exotică dinspre ea. Dar mai contează?     Florile sunt mai impunătoare decât la B. Eurostar, adică sunt mai pline. Petalele şi sepalele aproape se confundă cu labelumul,  mărimea lor atingând în jur de 7-9 cm. Mai mici decât la B.Eurostar dar mai voluptoase. Tija ramificată este foarte lungă. La fel sunt şi pseudobulbii care depăşesc 14 cm. Frunzele au acelaşi aspect lanceolat fără a fi prea mult arcuite însă şi fără a fi rigide. 
  La loc sigur este şi ea acum. Îmi înfrumuseţează un pervaz alături de alte orhidee, îmi va înfrumuseţa fiecare zi şi fiecare dimineaţă, aşa cum sper să se întâmple mulţi ani mai departe.

  Ultima achiziţie, dar în niciun caz cea din urmă. O frumoasă şi delicată orhidee. Wilsonara Franz Wichman https://www.flickr.com/photos/mikaella06/12990360673/




  Nu putea rămâne în magazin sub nicio formă. Uitându-mă la toate exemplare de acolo, aveam impresia că florile zâmbesc. Au ceva vesel care atrage atenţia. Poate picăturile de culoare? Sau poate volănaşele discrete de pe marginea petalelor? Sau .. oare felul în care florile sunt prinse pe tijă? Nu ştiu. Dar ceva este. Combinaţia de culori sigur este câştigătoare. Cui nu-i plac florile albe cu puţin roşu ... fie el chiar şi  mai grena? :) Şi dacă este adus de soare şi puţin galben, cu atât mai bine. Wilsonara are flori de mărime medie, undeva la 5-6 cm. Atât labelumul cât şi petalele şi sepalele sunt rotunjite, pseudobulbii de asemenea au formă mai rotundă şi sunt destul de graşi, iar frunzele mai late decât la Beallara dau un aspect mai bogat plantei. Nici aici nu am simţit parfum de orhidee. Posibil să nu existe. Sau poate nu acum. 
  Şi ea, la fel ca cele două, are o nouă casă. La fel de primitoare ca şi pentru restul orhideelor. 
  Acum vă imaginaţi că vizita în alte magazine ar fi fost ceva mult prea îndrăzneţ. Ce să mai cer? Şi cum să o fac? Mă gândeam că era foarte posibilă varianta întoarcerii mele acasă .. pe jos. Cu orhideele în braţe, prin ploaie şi vânt de primăvară. Aşa că m-am resemnat, am luat atitudine de copil cuminte şi am plecat acasă. Nu pe jos :) Cuminte şi foarte fericită pentru ceea ce cumpărasem. Dar şi mai fericită de ceea ce trăisem. 

  
    

sâmbătă, 1 martie 2014

Calendar de primăvară

MARTIE

Inceputul primaverii este caracterizat prin noi cresteri ale plantelor.Punctele cheie sunt udarea regulata ,fertilizarea si lumina adecvate.
Nevoia orhideelor de nutrienti in luna martie este foarte mare, astfel incat fertilizarea se va face cel putin o data la 3-4 saptamani. Fertilizatorul va fi unul adaptat cerintelor orhideelor si nu altor plante.Acesta din urma are o compozitie diferita de nutrienti ,de asemeni si dozarea este alta ,mai mult decat au nevoie orhideele.Chiar si o singura administrare poate fi periculoasa pt o planta sanatoasa si o poate deteriora .Radacinile orhideelor sunt sensibile mai ales la sarurile de potasiu si fosfor iar o prea mare concentratie le poate usca sau pot deveni lipicioase.In orice caz ,acestea nu-si mai pot indeplini functiile normale ,adica transportul apei catre planta. Fara apa frunzele incep sa se zbarceasca si apoi mor .
Pana la sfarsitul lunii noile cresteri au timp sa ajunga la cca.5 cm in dimensiune si incep sa-si construiasca noile radacini. Acesta este momentul perfect pentru replantare .
Dupa o iarna relativ intunecata orhideele nu sunt pregatite pt o lumina mai intensa. Treptat se va creste si intensitatea luminii si temperatura mediului ambiental .Nu trebuie uitata nici umiditatea atmosferica pentru a preveni uscarea radacinilor si aparitia daunatorilor,in special paianjenul rosu.
Daca plantele au multe cresteri si se doreste divizarea ,nu trebuie uitat ca puii trebuie sa aiba radacini proprii de 3-5 cm lungime.

Orhidee de temperatura scazuta :10-14 ° C
Orhidee de temperatura moderata :16-20 ° C
Orhidee de temperatura ridicata :20-25 ° C.



APRILIE

Aceasta luna de primavara simbolizeaza inflorirea multor specii de orhidee. Daca unele sunt in plin proces de inflorire, altele sunt in stadiul de crestere intensiva , inclusiv producere de noi radacini. Acesta este inca un moment bun pentru a replanta orhideele, in special cele care stau de doi ani sau mai mult in acelasi substrat. Orhideele care trebuiesc transplantate este bine sa aiba cresteri noi care au ajuns la 5 cm in dimensiune si pregatesc radacini noi. Daca noile cresteri au mai mult de 5 cm in momentul transplantarii perioada de adaptare va fi mai mare si impactul asupra infloririi va fi unul negativ.
Cu o zi inante de replantare planta va fi udata foarte bine. Asta pentru ca la momentul replantarii posibil sa fie efectuate taieri de radacini si atunci planta nu va putea fi udata cateva zile, fiind nevoie de o perioada in care ranile sa se cicatrizeze.
Pentru a creste umiditatea, multe plante pot incepe a fi pulverizate insa numai in prima parte a zilei. Pana seara apa se evapora si asa plantele sunt in siguranta. Totusi, dupa lasarea serii se mai poate verifica daca nu a ramas apa intre frunze sau acolo unde frunzele se imbina cu tulpina. Daca este nevoie se poate folosi un prosop de hartie sau un material absorbant.
In cazul in care pe frunze apar pete albe inseamna ca acolo sunt '' depozite'' de calciu. Apa nu este potrivita, fiind prea dura. Se pot elimina prin frecarea cu suc de lamaie sau bere, in raport 1:1.
Sensibile la lumina soarelui, orhideele trebuie ferite de razele directe si caldura de la amiaza.
Fertilizarea se poate face acum in felul urmator: 1/2 sau 1/4 din doza indicata de producator. Se va folosi doar ingrasamant special pentru orhidee si nu unul universal.

Orhideele de temperatura scazuta: 8-12 ° C;
Orhideele temperatura moderata: 15-18 ° C;
Orhideele temperatura ridicata: 18-24 ° C.



MAI

Este sfarsitul primaverii si afara este destul de cald. Puteti duce orhideele in aer liber in conditii de siguranta alegand o gradina sau un balcon deschis. Locul ales trebuie sa fie protejat de vant puternic, ploaie sau lumina directa a soarelui. S-a demonstrat ca plantele care cresc in aer liber sunt mai puternice si inflorirea este mai bogata.
Specii care se dezvolta bine in aer liber:
Miltoniopsis, dupa ce a primit caldura din apartament si apoi a fost plasata in aer liber, va fi stimulata sa infloreasca sau sa dezvolte noi pseudobulbi. Se va tine cont de temperatura nocturna care nu trebuie sa scada sub 7-10 grade Celsius. Altfel, orhideea va sta afara doar pe timpul zilei.
Cattleya, Dendrobium si altele similare, in cazul in care au ajuns la un punct in care incepe perioada de repaus. Daca noile cresteri sunt in faza de inceput, scoaterea in aer liber le va face mai mult rau decat bine, deoarece va intarzia cresterea si dezvoltarea acestora.
Cymbidium, se poate scoate in aer liber indiferent de temperatura nocturna. Poate este singura orhidee la care nu se va tine cont de faza de dezvoltare. Doar asa se va stimula o noua inflorire.
Phalaenopsis, nu are nevoie neaparat de aceasta trecere in aer liber. Doar plantele care traiesc in spatii prea incalzite pot fi aduse afara si cele care nu infloresc in conditii normale. Totusi, aceasta nu este cauza principala a intarzierii infloriri ci mai degraba plasarea plantei intr-un loc mai intunecat. Daca planta este sanatoasa si totusi nu infloreste, plasarea ei in balcon la o temperatura nocturna de 16 grade Celsius, timp de 10-14 zile va stimula fara intarziere aparitia de tije florale.
Trecerea plantelor in aer liber nu este totusi ferita de pericole. Cel mai important este intensitatea luminii. Dupa lunile de iarna cand lumina a fost mai redusa, orhideele trebuie obisnuite treptat cu lumina de vara. Altfel, neavand timp sa se adapteze frunzele plantelor se vor arde. Soarele amiezii de Sud si Vest trebuie sa gaseasca orhideele dupa o perdea sau la umbra altor plante.
Lumina care a crescut in intensitate stimuleaza noile cresteri. Cresterea de noi frunze si pseudobulbi este mai evidenta in aceasta perioada. Acum se ridica o noua problema: nevoia de mai multa apa. Pe timpul iernii plantele au fost udate probabil si la interval de 10-20 zile. Acum lucrurile se schimba. Cresterile active consuma mai multa apa si substratul se usuca mai repede. Acum se va uda la 5-6 zile, maxim 10 pt unele plante.
Luna Mai este ultima in care se mai pot face transplantari fara ca plantele sa sufere.

Orhidee temperatura scazuta: 11-14 ° C;
Orhidee temperatură moderată: 18-21 ° C;
Orhidee temperatura ridicata: 20-25 ° C.