vineri, 29 noiembrie 2013

Substraturi de cultură

  Se spune despre orhidee că sunt plante parazite. Nimic mai greşit. Orhideele epifite care cresc pe trunchiurile copacilor nu se hrănesc cu seva acestora. Independent de aşa zisa gazdă, ele se hrănesc cu humusul adunat în crăpături şi alte oligoelemente. Pentru asta orhideele preferă arborii care nu au tulpina netedă. Apa de ploaie care se scurge pe trunchiurile copacilor este principala sursă de hrană, angrenând un întreg sistem necesar supravieţuirii.
   Apoi sunt orhideele lithofite, care se dezvoltă pe terenuri mai puţin prietenoase cum sunt stâncile sau solurile pietroase. Pe acestea hrana necesară orhideelor este mult mai săracă.
   A treia catogorie este cea a orhideelor terestre. Acestea cresc pe terenuri mlăştinoase, fâneţe, păduri sau zone montane.
   Pornind de la aceste informaţii sumare, putem deduce în ce fel de substraturi alegem să ne creştem orhideele de acasă. Fiecare iubitor de orhidee are însă experienţele şi preferinţele sale, dar care nu pun în pericol dezvoltarea plantelor. Am să descriu în continuare ce substraturi folosesc, ce evit a folosi precum şi câteva observaţii legate de acestea.
  Poate cel mai utilizat substrat în cultura orhideelor este scoarţa de pin. Folosită la scară largă, simplă sau în combinaţii cu alte materii, scoarţa de pin este cel mai apropiat mod de a reproduce habitatul natural, datorită celor expuse mai sus. Orhideea Phalaenopsis este principala beneficiară a acestui tip de substrat. Pentru această specie eu o folosesc în mod simplu, fără alte combinaţii.


  Potrivită ca mărime, în funcţie şi de vârsta plantei, scoarţa de pin asigură atât umiditatea necesară, cît şi o bună aerare a rădăcinilor. Oferă stabilitate relativă. Dacă planta capătă dimensiuni mai mari în timp, scoarţa de pin nu mai poate ţine ghiveciul în echilibru. Pentru asta vor fi necesare unele improvizaţii, cum ar fi plasarea ghiveciului în mască de ceramică sau sprijinirea plantei prin metodele pe care le avem la îndemână. În acest tip de substrat se pot dezvolta mucegaiuri sau ciuperci. După aproape doi ani se degradează, fiind necesară înlocuirea cu scoarţă proaspătă.
  Se spune despre  sphagnum moss  că este unul dintre cele mai bune substraturi pentru cultivarea orhideelor. Are proprietatea de a menţine umiditatea în jurul rădăcinilor şi de a facilita buna dezvoltare şi apariţie a altora noi., este o barieră naturală pentru sărurile conţinute de apa de la robinet.


   Previne creşterea ph-ului de substrat atunci cănd folosim apă tot de la robinet. Expus la temperaturi ridicate, îşi pierde mare parte din proprietăţi şi trebuie înlocuit. Amestecat cu alte materii, nu trebuie să depăşescă 40%. O altă variantă este plasarea lui în partea superioară a ghiveciului. Personal mă feresc de acest substrat din cauza retenţiei prea mari de apă. Am o singură plantă cultivată în sphagnum moss, o mini -phalaenopsis cumpărată de curând şi căreia aştept să-i treacă florile pentru a o putea transplanta în alt substrat de crestere.
   O nouă abordare pe care am ales-o pentru orhideele mele sunt bilele de argilă expandată. Aproape că indifirent de specie, plantele cultivate în această materie o duc foarte bine. Sunt folosite în mod special în hidrocultură dar se pot adapta şi ca metodă alternativă şi condiţii asemănătoare cu alte substraturi. Concret, fără a face diferenţa, bilele de argilă pot înlocui cu succes scoarţa de pin sau amestecuri diferite ale acesteia.


  Momentan am doar câteva orhidee phalaenopsis plantate în bile de argilă. Le ud ca şi când ar fi plantate în scoarţă, ghidându-mă tot după culoarea rădăcinilor. Ca această alegere să fie un succes trebuie ţinut cont de câteva lucruri importante. Principalul este temperatura ambientală. Se ştie că bilele de argilă sunt mai reci decât alte substraturi. De aceea plantele trebuie ţinute în încăperi unde temperatura este de cel puţin 22-23 de grade Celsius. La temperaturi mai scăzute, rădăcinile au de suferit, degradându-se rapid. În schimb la temperaturi ridicate, cu lumină suficientă şi o bună ventilare a aerului, rădăcinile se dezvoltă uimitor iar planta creşte fără nici un stres. În plus aerarea se face în condiţii optime, avînd o foarte bună permeabilitate. Fiind un substrat care nu conţine substanţe nutritive, plantele au nevoie de administrare constantă de îngrăşământ. Partea superioară trebuie verificată periodic deoarece bilele de la suprafată se usucă mai repede. Periodic dacă este nevoie, se vor aplica pulverizări pentru a restabili nivelul optim de umiditate. Iarna ghivecele nu trebuie ţinute pe pervazele ferestrelor dacă temperatura nu permite acest lucru. Eu le ţin ferite de curenţi de aer rece, în balcon alături de alte plante, unde am încercat să le ofer condiţii cât mai bune. Dacă totul va merge bine, numărul de plante cultivate în bile de argilă va creşte începând din primăvară.
  Recent am cumpărat o orhidee phalaenopsis, Sweet Memory ''Liodoro'', despre care am scris nu demult şi care spre uimirea mea este plantată într-un amestec de scoarţă de pin şi ... ceva asemănător cu bilele de argilă.


  Nu ştiu de ce producătorul a ales această variantă. Cert este că planta are rădăcini frumoase, puternice şi nu pare să o deranjeze ceva. Personal nu aş fi ales acest amestec inedit. Dar mergem mai departe aşa până va fi cazul să facem o schimbare. Deocamdată nu este cazul şi sper să nu fie cel puţin până la primăvară.
  Sunt plante cum este orhideea Ludisia, are nu cresc nici în scoarţă de pin, nici în muschi sphagnum. Aici vorbim de un substrat format în mare parte din turbă. Combinată cu foarte puţină scoartă, este amestecul ideal pentru foarte puţine orhidee, fiind însă foarte afânat nu aduce prejudicii rădăcinilor plantei.


  La o primă vedere poate fi confundat cu pământul de grădină. Nu este indicat pentru speciile cu rădăcini groase, cum este de exemplu phalaenopsis. Turba o folosesc în cantităţi mici pentru orhideele cu pseudobulbi, ca liant. Aceste orhidee au rădăcini subţiri , iar scoarţa simplă nu mi se pare cea mai bună alegere. În plus, se pare că turba poate echilibra aciditatea din substrat.
  Evit amestecul mai multor materii pentru cultivarea orhideelor. Mi se pare că materiile fiind diferite ca şi textură, reţin sau eliberează diferit umiditatea. Asigură diferit aerarea necesară rădăcinilor şi nu în ultimul rând absorb sau nu substanţele nutritive. Poate este o gândire greşită. Dar cred că pot controla mai bine un substrat format doar din două, maxim trei componente. Cu toate astea, mai mult în mod experimental am ales să transplantez o orhidee Stanhopea în amestec de mai multe materii.


  Se regăsesc în acest ghiveci : scoarţă de pin (predominantă), turbă în cantitate mică, foarte puţin sphagnum moss, bile de argilă şi foarte puţin material cu rol de aerare, polistiren expandat sub formă de granule mari. Am ales acest amestec pentru a testa la cât timp are planta nevoie să fie udată. Şi asta pentru că doi ani a fost cultivată exclusiv în scoartă de pin, iar pereţii coşului de lemn fiind tapetaţi cu muşchi autohton. Pe timpul verii era nevoie să ud aproape zilnic. Scoarţa se usca imediat iar planta părea că suferă de sete. Cu toate astea, când am transplantat-o am găsit destule rădăcini degradate iar bulbii pierduseră pe rând toate frunzele. Acum au ieşit bulbi noi şi totul pare că merge bine. Sper la o evoluţie cât mai bună, iar alegerea acestui amestec de substrat să fie un succes.
  În concluzie, trebuie să facem alegerea substratului în funcţie de nevoile plantelor, de condiţiile pe care le oferim şi poate şi de disponibilitatea noastră de a încerca diferite combinaţii. Totul este ca plantelor să le meargă bine iar noi să fim mândri de orhideele noastre.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Pilula contraceptivă, adevăr sau mit?

  În ultimul timp, cam din vară începând, pe diverse forumuri sau reţele de socializare, întâlneam tot  mai multe discuţii legate de folosirea pilulelor contraceptive în îngrijirea orhideelor. Citeam cu scepticism comentarii care spuneau că sunt fabuloase, că orhideele cresc şi înfloresc ca niciodată, că într-un timp foarte scurt se umplu de flori. Nu credeam atunci, cum nu cred nici acum, că hormonii din pilulă fac aşa minuni.  Asta m-a făcut într-un final să caut informaţii. Pe seituri româneşti , aceste informaţii lipsesc cu desăvârşire. Şi este şi normal din moment ce nici pe seituri străine nu sunt prea multe. Am dat tot peste comentarii pe diferite forumuri şi cam atât. Nimic concret, păreri ale unor sau altora, opinii pro şi contra, experimente făcute pe alte plante şi cu acelaşi succes răsunător. Trebuia să găsesc ceva mai .. oficial. Din multitudinea de specialişti în creşterea orhideelor, măcar unul trebuia să certifice într-un fel că pilula chiar este miraculoasă.
  În sfârşit, găsesc un document în format pdf al Fort Lauderdale Orchid Society. În doar câteva cuvinte se menţiona faptul că  pilula aduce beneficii plantelor, orhideelor în speţă. Modul de folosire era o pilulă dizolvată intr-un litru de apă. Planta udată la o săptămână. Scurt, fără alte detalii. Dar era ceva. Un nume important făcea referire la această metodă de fertilizare, practic, a orhideelor.


  Bun. Era un punct de plecare în încercarea de a testa această metodă. Mă hotărăsc să  trec orhideele mele sub tratament cu hormonii din pilulă. Însă o doză de scepticism încă mai aveam. Am mers la farmacie şi am cerut cele mai ieftine pilule. Farmacista a rămas uimită că nu ştiam exact ce vreau. Doar pilula nu era o simplă aspirină. I-am explicat pentru ce îmi trebuie şi de ce nu vreau o marcă anume şi nici ceva foarte scump. Uimirea de pe faţa ei m-a făcut să îi explic mai detaliat despre pasiunea mea şi despre această găselniţă apărută recent pe internet. A fost foarte interesată de ceea ce îi spuneam şi m-am trezit în faţa unui adevărat interogatoriu despre orhidee. Parcă aş fi dat un examen :)  În final am primit cutia cu pilule şi am plecat promiţându-i farmacistei că o ţin la curent.


  Şi pentru că era chiar zi de udat orhideele, am ales să încep tratamentul pe loc. În ziua aceea, 17 septembrie, am dat câtorva orhidee doza de hormoni, curioasă de ceea ce avea să se întâmple sau nu. Mă şi gândeam ce voi face dacă plantele mele o vor lua razna :)). Apoi la următoarea udare le-am supus pe toate la acelaşi tratament. Ca observaţii: pilulele deşi au fost foarte bine pisate, nu se dizolvă în totalitate. Lucru care m-a nemulţumit destul şi m-a făcut să mă gândesc că nu este în ordine. Am încercat diverse metode de ale face să se dizolve total în apă dar fără prea mare succes. Am mers totuşi mai departe. În apa cu pilule am pus şi îngrăsământ, diluat la jumătate de această dată, pentru a nu face cumva din orhideele mele nişte monştri exotici. N-am studiat decât sumar ceea ce conţin aceste pilule. Dar magneziu, calciu şi încă ceva cunoscut m-au făcut să mă gândesc că nu ar avea ce să se întâmple rău.


  Acum, la mai bine de două luni de când  le-am tot îndopat ca pe raţe, pot face următoarele observaţii legat de administrarea pilulelor contraceptive: nu s-a întâmplat nimic spectaculos, nu am mutanţi şi nici monştri exotici. Orhideelor mele le merge bine. Au multe tije florale, frunze noi şi rădăcini tinere. Îmi vor înflori plante care n-au mai făcut-o de mult timp, şi plante care au fost înflorite şi pe parcursul anului. Dar toate astea sunt lucruri fireşti, nu pun nimic pe seama hormonilor din pilule. Nu am văzut nicio evoluţie fantastică, la nici una dintre plante. Tot ce se întâmplă acum este absolut normal, fiind sezonul noilor tije sau, după caz, noilor creşteri vegetative. Din punctul meu de vedere, la finalul acestui experiment, pilula contraceptivă este un mit. Că ar ajuta într-un fel sau altul buna dezvoltare a plantelor nu contest.  Dar că are efecte nemaipomenite şi că în câteva zile de la administrare orhideele nu mai ştiu pe unde să facă flori ...... este doar imaginaţie.

marți, 26 noiembrie 2013

Ce găsim în magazine

 
  

 Piaţa orhideelor în România este una destul de mică. Deşi sunt multe magazine care le comercializează nu se poate vorbi de o piaţă de desfacere puternică. Diversitatea cam lipseşte şi ea. Predomină orhideea phalaenopsis, vândută în orice perioadă a anului, într-o gamă mai mult sau mai puţin variată. Apoi sunt orhideele Vanda, care în ultimul timp par să câştige tot mai mult teren. Uneori la preţuri exagerate, alteori la preţuri bune, Vanda este o orhidee pe care puţini se încumetă să o cumpere. Doar cunoscători pot aprecia un exemplar sau altul şi raportul dintre plantă şi preţ.



  O altă orhidee destul de des întâlnită este Dendrobium-Phalaenopsis. Şi în cazul ei, diversitatea culorilor este una destul de mare. Dendrobium nobile a intrat anul acesta în forţă, regăsindu-se în magazine într-o mare diversitate de culori. De la albul pur şi parfumat la nuanţe de galben, roz şi violet. Nu mică mi-a fost uimirea şi pot spune şi mâhnirea, când am găsit la un raion al unui mare magazin orhideea dendrobium albastră.



  La fel ca şi multe orhidee phalaenopsis, culoarea nu era naturală. Plantele sunt injectate cu un fel de cerneală, mizându-se pe faptul că sunt mai atractive poate sau pentru alt motiv care îmi scapă. Culmea este că am întâlnit reacţii de genul: '' ce frumoasă este, deosebită, ...''. Nu, nu sunt nici frumoase, nici deosebite. Poate doar pentru cei care nu cunosc sau cei care pur şi simplu ignoră acest fapt. Mai grav este că acest fenomen a luat amploare. Au început să apară mai multe culori de cerneală. Dar bietele orhidee nu suferă doar din cauza asta. Ce spuneţi de imaginea de mai jos?


  O altă  metodă de a atrage clienţii. O altă metodă prin care se pierde adevărata frumuseţe a unei flori. Poate orhideea să stea în calea dezvoltării comerţului? Sigur că nu! Şi atunci să facem tot ce ne trece prin minte. Injectăm substanţe, dăm cu spray, poate ar fi o idee bună să lipim şi ceva pe flori, poate nişte abţibilduri sau nişte pietricele sclipitoare, ori poate când cumpărăm planta primim şi ceva accesorii chicioase cu care să o ''înfrumuseţăm''. De acum mă aştept la orice. Dar e trist. Ca pasionat, iubitor sau cum vreţi să spuneţi, al acestor minuni ale naturii, toate astea mă întristează. Şi mă înfurie în egală măsură.
  Acum câţiva ani, varietatea era mai mare. 


 Acest Paphiopedilum a fost văzut ultima dată în magazine în urmă cu vreo doi ani. El şi alţii în culori variate de la alb şi verde la grena foarte închis, au fost uitaţi de către comercianţi. Acum, cel mai des întâlnit este un hibrid cu flori mari, apreciat de altfel şi el de către cunoscători. Recent am văzut pe piaţă şi exemplare cu flori verzi, uimitoare atât prin flori cât şi prin frumuseşea frunzelor pestriţe.


  Des întâlnită prin magazine este şi orhideea Miltoniopsis. Variată oferta şi la preţuri prietenoase. Păcat că angajaţii din marile magazine nu sunt la fel de pritenoşi. Dacă orhideea stă mai multe zile în magazin există riscul să o cumperi cu rădăcinile putrezite. Şi apoi trebuie să te lupţi să o readuci la viaţă. Vorbind de Miltoniopsis, acesta este cel mai greu lucru şi de multe ori sortit eşecului.
  În plin sezon acum este orhideea Cymbidium. 


  Uşor de găsit în această perioadă, intr-o gamă largă de culori, Cymbidium este în mai toate magazinele care comercializează flori, orhidee în special.
  Ocazional, aş putea spune, se găsesc la vânzare orhidee cu pseudobulbi. Colmanara, Brassia, Burrageara, Miltonidium, Oncidium şi multe altele apar în magazine doar în anumite perioade ale anului, determinate de anumite sărbători religioase sau cu alte ocazii. O astfel de altă ocazie erau Expoziţiile organizate de anumite lanţuri de magazine. În perioada noiembrie-decembrie se organizau Expoziţiile de Orhidee unde puteai vedea şi cumpăra orhidee uimitoare. De la an la an aceste Expoziţii au fost tot mai sărace în exponate, iar de doi ani nici nu se mai organizează. Anul acesta a fost o astfel de aşa zisă Expoziţie, dar care nu a fost nici măcar la jumătate din ceea ce a fost căndva.
  Sper ca în timp orhideele să fie o atracţie cât mai mare, să găsim şi în România diversitate de specii iar comercianţii să respecte mai mult plantele. Într-o postarea viitoare voi povesti despre grija acordată de aceştia plantelor şi cum se vând orhideele în magazinele de la noi din ţară.



luni, 25 noiembrie 2013

Phalaenopsis Sweet Memory ''Liodoro''

  N-am trecut-o pe nicio listă. Nu pentru că nu aş fi dorit-o ci pentru că nu mi-aş fi imaginat nicicum că aş putea avea vreodată un exemplar. Am văzut-o deseori în poze pe internet dar părea ceva .... foarte departe. Acum două zile am aflat că a fost adusă în România la un lanţ de magazine de unde am mai cumpărat de multe ori orhidee. Nu mi-a venit să cred. Deşi o poza era cea mai adevărată dovadă a acestui fapt.
  Mă aflam sub interdicţie. Adică nu prea mai aveam voie să aduc vreo orhidee acasă :)) E, nu era nici prima şi nici ultima dată. Dar trebuia să fac cumva să scap de lanţuri. Aveam multe în minte, cum şi în ce fel să abordez problema, sau cum să rezist unui refuz categoric. Duminică dimineaţă trebuia cu orice preţ să fiu la magazin. A mers destul de uşor, nu a trebuit să îmi iau nici un fel de angajament, nici să fac vreo promisiune care să fie apoi încălcată la prima ispită. Am primit aprobare :)
  Am ajuns la magazin mai târziu decât aş fi dorit, dar în momentul în care am văzut orhideele nici nu mai conta cât era ceasul. Deja intrasem în fibrilaţii. Numai cine suferă de ''boala'' asta ştie despre ce vorbesc acum. Erau multe orhidee expuse dar imediat am văzut ceea ce mă interesa. Am fost uimită de cât de multe erau. De cât de frumoase. De cât de speciale. Eram în transă. După ce am luat mai multe ghivece la studiat am ales câştigătoarea.
   Ea este cea mai recentă bucurie:


  Uimitoare de-a dreptul. Cum să descrii în cuvinte aşa ceva?


  Greu de descris. 
  Planta în ansamblu este diferită de cele mai multe dintre phale. Nici frunzele, nici tijele florale dar mai ales nici florile nu sunt comune. În ghveciul ales de mine sunt ... trei plante. Aşezate destul de ciudat pentru că nu-mi dau seama dacă sunt keiki  maturi sau au fost aşa de la început. Una dintre plante are o poziţie mai mult decât ciudată. E ca şi cum ar sta sprijită în rădăcini la câţiva centimetri de substrat. Ca o caracatiţă cu tentaculele înfipte în sol. Frunzele au dimensiuni destul de mari. Atât ca lungime cât şi ca lăţime. Dar ce este special la ele, este culoarea verde crud şi textura. În lumină par frunze din sticlă mată. Dar o sticlă preţioasă, şlefuită atent şi lucrată cu migală. 



  
  Tijele florale sunt verzi, mai groase şi fără ramificaţii. Florile par grupate cumva doar spre vârful acestora. Probabil în acest fel vor sta aşezate şi la următoarele înfloriri. De remarcat forma petalelor şi sepalelor, terminaţiile acestora şi nu în ultimul rănd forma alungită a guriţei şi lipsa mustăcioarelor :)
  Sweet Memory este rezultatul încrucişării dintre Phal. Deventeriana (de la care a luat probabil nuanţele de galben) şi Phal. violacea (de la care a moştenit nuanţele de roz şi violet). Potrivit unora nu este sigur că aceştia sunt părinţii, dar cele mai multe seituri de specialitate dau ca sigură această variantă. Înclin să cred şi eu că este cea reală, ţinând cont de rezultat. Din aşa părinţi nu putea să apară ceva mai frumos. Deşi, totul este posibil.
  Rămâne o enigmă pentru mine un singur lucru. Domniţa asta sofisticată are parfum. Ieri în magazin am simţit ceva discret. Dar de atunci nu a mai fost nici urmă.. Azi am tot  stat pe lângă ea, am ţinut-o de vorbă, i-am povestit cum e la noi, i-am promis că o să se simtă bine şi că voi face tot posibilul să fie fericită. Însă cred că e prea timidă pentru că tot nu am simţit nimic. Acum, mă gândesc să nu o stresez prea tare. O las pe ea să decidă când e momentul să mă surprindă.
  De mâine e '' membru cu drepturi depline'', ceea ce înseamnă că va beneficia de prima udare. Apoi sper să se acomodeze şi în timp să ne cunoaştem mai bine. Nu i-am spus încă, dar în curând va trebui să afle că o iubesc foarte mult şi că sunt extrem de fericită că face parte din familia mea de orhidee.
  De departe Sweet Memory este cea mai bună alegere de anul acesta.

joi, 21 noiembrie 2013

Lista cu dorinţe

  Ca orice colecţionar, îmi doresc ca mica mea familie de orhidee să se mărească. Mă rog, colecţionar e cam mult spus. Numărul plantelor pe care le am nu mă face să mă încadrez în această categorie. Chiar dacă pentru mulţi un număr de aproximativ 100 şi ceva de orhidee poate fi impresionant, după părerea mea e nevoie de mai mult. Şi nu doar numărul plantelor contează ci mai ales experienţa căpătată, diversitatea, inovaţiile aduse în creşterea lor şi nu mai puţin important setea de cunoaştere. Niciodată nu e destul, niciodată nu poţi spune:'' Gata, ştiu tot. Sunt expert.'' Iar lucrurile astea se fac în timp, în ani şi ani, acolo unde există cu adevărat pasiune.
  Şi pentru că îmi doresc o familie mai mare (chiar dacă spaţiul devine tot mai mic) am făcut o listă cu dorinţe. Nu e o listă uşor de bifat. Nu toate exemplarele sunt la îndemână, poate nici nu le voi avea vreodată. Dar de visat pot visa şi cum spunea cineva:'' Dorinţele scrise se împlinesc mai uşor pentru că Universul va conspira pentru îndeplinirea lor''. Să vedem, poate funcţionează :).
  Prima pe lista dorinţelor este Beallara Marfitch 'Howards Dream'.


  O orhidee pe care o urmăresc de ceva timp dar încă nu am nici văzut-o măcar. Ştiu că acum vreo doi-trei ani a fost prin magazinele mari şi unele florării, dar atunci încă nu era pe lista mea. Acum ocupă primul loc. Mi-o doresc foarte mult pentru că mi se pare că are o floare spectaculoasă. Forma petalelor şi sepalelor, ''fustiţa'' ondulată şi pictura uimitoare cu nuanţe de alb şi violet, fac din această orhidee o vedetă între toate Beallarele. Sper să o regăsesc curând în magazine, la un preţ rezonabil şi mai ales în stare bună.
  Locul al doilea pe lista dorinţelor este Encyclia Cochleata.


  Aţi înţeles cred, motivul pentru care această orhidee este pe lista mea. Arată extraordinar. De multe ori când văd ceva ieşit din tipare mă întreb cum a putut natura să creeze aşa ceva. Este şi cazul acestei orhidee. Privind-o, mă întreb cum s-a întâmplat, cine a fost muza. Şi ca totul să fie mai mult decât se vede, minunăţia asta are şi parfum. A fost şi ea acum mai mulţi ani în magazine, în unul cel puţin ştiu sigur, însă la vremea aceea cred că nici nu ştiam prea bine ce este o orhidee. La fel ca şi la prima, sper ca într-o zi nu foarte îndepărtată Encyclia să facă parte din familia mea.
  Pe al treilea loc pe lista cu dorinţe este o orhidee albastră. Una natural albastră, în două variante. Acceptată oricare dintre ele, dar preferabil amândouă.



  Iubesc albastrul. O culoare care îmi aduce bucurie, mă face să mă simt bine şi pe care o caut aproape involuntar în orice lucru. Şi mai ales în flori. Florile albastre sunt o bucăţică de cer senin adusă lângă suflet. Mari sau mici, parfumate sau nu, mă încântă de câte ori le privesc. Dar nu vorbesc de florile albastre care şi-au căpătat culoarea în vreun laborator mai mult sau mai puţin sofisticat. Acel albastru nu are pentru mine nicio valoare. De aceea orhideea albastră, naturală, nu poate să lipsească din dorinţele mele. Probabil cele două exemplare nu voi putea să le cumpăr decăt comandate de afară. La noi, puţin probabil să găsesc. Dar dorinţa există.
  Cea de-a patra dorinţă este un pic de domeniul fantasticului. Cel puţin pentru mine. Wilsonara Kolibri.


  Foarte greu de imaginat că voi vedea vreodată un exemplar măcar, la una dintre florării sau într-unul din magazinele pe care le frecventez. O orhidee foarte atrăgătoare, jucăuşă, cu flori uimitoare. Nu ştiu dacă este şi parfumată, dar parcă nici nu mai contează. Mi-o doresc însă pare destul de greu de îndeplinit acest vis.
  Următoarele pe lista mea sunt tot Wilsonara.   Sheila Anne, Terry Winkler şi  Anaway Augie.


  Trei exemplare uimitor de frumoase. Florile dantelate, modelul pictat pe fiecare petală în parte, culorile îmbinate atât de elegant, mă fac să visez frumos şi să sper că vreodată, cândva, le voi putea admira de aproape şi le voi putea atinge frumuseţea.
   Lista, ajunsă la final de data asta, se încheie cu Tolumnia.


  O altă orhidee minunată. Sunt multe varietăţi, în multe combinaţii de culori dar toate au în comun un lucru. Sunt delicate ca nişte fluturi. Mi-aş dori oricare dintre Tolumnii. Fiecare are are acel ceva inconfundabil. Nu poţi încurca Tolumnia cu Oncidium pentru că florile, deşi apropiate ca formă, sunt diferite ca şi culoare, model şi felul în care sunt prinse pe tija florală. Cu siguranţă, Tolumnia o voi putea avea doar dacă o achiziţionez din afara ţării.
  Cam asta e lista mea de dorinţe. Varianta scurtă :) Mai sunt şi alte orhidee pe care mi le doresc. Probabil la începutul anului viitor voi continua acest subiect.

marți, 19 noiembrie 2013

Burrageara Nelly Isler

  În 1911 a apărut prima orhidee hibrid obţinută din încrucişarea Odontoglosum, Miltonia şi  Cochlioda. Charles Vuylsteke avea să dea numele acestui hibrid, devenită Vuylstekeara. După câţiva ani, acest hibrid încrucişat cu Odontoglossum Clonius dădea naştere mult cunoscutei Vuylstekeara Cambria Plush. Acest moment avea să fie începutul creări de noi hibrizi, în forme şi culori atrăgătoare. Prin anul 2000 o companie olandeză lansa pe piaţa orhideelor un nume comercial ce cuprindea mai multe încrucişări între diferiţi hibrizi. Cambria. Nume ca Burrageara, Brassia, Vuylstekeara, Wilsonara, Beallara, Miltassia, etc le găsim în magazine cu eticheta de Cambria.
Poate cea mai întâlnită Cambrie este Burrageara Nelly Isler.
  De puţin timp am intrat în posesia celui de-al patrulea exemplar. O plantă aparent sănătoasă şi dispusă să petreacă mult timp la mine. Aşa pare la prima vedere. Însă aşa păreau şi cele trei orhidee pe care le-am avut de-a lungul anilor şi pe care le-am pierdut. Să fie Nelly oare aşa de pretenţioasă, de greu de înţeles şi de ''citit''?


 Să vedem. La carte scrie aşa:
  Hibrid intergeneric obţinut din încrucişarea Oncidium, Miltoniopsis şi Vuylstekeara.  Deci planta are rădăcini subţiri şi trebuie multă atenţie la udare. Substratul în care este plantată trebuie să se usuce relativ între udări, niciodată însă complet uscat. Apa de ploaie, distilată sau cea de robinet cu ph mai mic de 7,5 ar trebui să fie pe placul orhideei. Umiditatea aerului, importantă pentru toate orhideele, nu trebuie să fie mai mică de 50%  când vorbim de Burrageara. Fertilizarea este bine să se facă la fiecare udare pe timpul verii, iar pe timpul iernii doar la fiecare a treia udare. Burrageara tolerează o gamă largă de temperaturi. Şi asta datorită moştenirii genetice. Este important ca diferenţa de temperatură între noapte şi zi să fie de 5-10 grade, evident noaptea mai răcoare. Aşadar ziua  20-29 de grade, iar noaptea 13-20 de grade. Se dezvoltă foarte bine la o expunere estică sau sub lămpi cu lumină artificială. Vara, la orele amiezii trebuie ferită de razele directe ale soarelui. Iarna acest pericol nu mai există, puterea razelor fiind puternic diminuată. Se transplantează anual, în amestec de scoarţă de pin cu turbă de cocos. În cele mai bune condiţii, orhideea Burrageara poate să înflorească de două ori pe an .
  Bun. Acum că am trecut în revistă minimal ce trebuie făcut, mă pregătesc sufleteşte şi încerc să nu fac şi cea de-a patra victimă.

 

  Burrageara are flori deosebit de frumoase. Detaliile regăsite pe petale fac din această orhidee una foarte apreciată. Acestea cresc pe tije lungi, ramificate şi au un parfum foarte plăcut, inconfundabil. Pseudobulbii cresc destul de robuşti dar forma lor e mai mult rotundă şi nu lunguiaţă cum e în cazul altor hibrizi, de exemplu Brassia sau Beallara. Fiecare pseudobulb poate produce câte două tije florale. Acest lucru se poate întâmpla simultan sau la perioade de timp diferite. Rădăcinile Burragearei sunt destul de subţiri, asemănătoare cu ale Miltoniei.
  O plantă mutată anual în substrat proaspăt fără a fi divizată, în timp devine un adevărat spectacol floral datorită multitudinii de tije înflorite. Imaginaţi-vă o plantă cu 8-10 pseudobulbi cu tije florale ... O nebunie!


 Mă gândesc ca după ce florile actuale au trecut să fac o inspecţie la rădăcini. Momentul nu cred că este cel mai potrivit dar voi încerca să o deranjez cât mai puţin posibil. Cu această ocazie o voi muta într-un ghiveci transparent pentru a avea un mai bun control asupra rădăcinilor şi a eventualelor probleme ce ar putea să apară.
  Sper să revin cu veşti bune.

luni, 18 noiembrie 2013

Vanda Princess Mikasa, înflorită

  Prima mea postare pe acest blog a fost despre vanda. O orhidee care îmi este foarte dragă pentru că o am de la cineva care mi-a fost foarte drag.  O persoană deosebită la care mă gândesc de câte ori vănduţa mea este înflorită. Şi nu numai.
  Suntem la a doua înflorire pe acest an, la fel de frumoasă, la fel de impunătoare, la fel de preţioasă.


  Vanda în general, şi a mea în mod special :) , are câteva particularităţi. Unele comune cu alte orhidee, altele fiindu-i atribuite doar ei. Prima particularitate este dată de modelul discret de pe petale şi sepale. Genul acesta de ''geometrie'' este întâlnit mai mult la orhideele vanda care au o singură culoare. În special cele albastre şi mov. Am observat şi la cele albe, dar aceasta ''geometrie'' pare mai vizibilă abia când florile încep să se ofilească.


  Poate ''geometrie'' e totuşi prea mult spus. Când priveşti o floare de vanda vezi doar delicateţe, culoare, perfecţiunea formelor şi nuanţelor, modelul acela fiind un detaliu în plus, o născocire frumoasă a naturii pentru a atrage atenţia şi mai mult asupra orhideei.
  Sunt fascinată de forma florilor, de culori, de modelul picturii, dar niciodată nu trec cu vederea ce se află şi cum arată în centrul fiecare  flore. ''Năsucul'', cum spun eu :) La vanda mea ''năsucul'' este roşu. Nu îmi vine în minte acum o culoare care s-ar fi putut potrivi mai bine de atât. Este o completare perfectă.


Ceva ce nu am văzut la alte orhidee, şi cu siguranţă nici la alte plante, este ascuns în spatele fiecărei flori în parte. Ceva minunat, ce poartă cu mândrie cea mai frumoasă dintre flori. Codiţa. Nu poate trece neobservată. Niciodată. Liniile perfecte care o îmbracă de sus până jos, îi dau o elenganţă aparte, nemai întâlnită la nicio codiţă de floare. 


O altă particularitate a vandelor este de fapt un minus din punctul meu de vedere. Toţi iubitorii de orhidee sunt impresionaţi în faţa tijelor încărcate de flori. Oare cum ar arăta o tijă de vanda cu ramificaţii? Vă puteţi imagina ceva mai frumos? Din păcate vanda nu ramifică pe tije sau eu cel puţin nu am cunoştinţă despre asta. Alte lucruri mai puţin obişnuite la vanda sunt florile pelorice şi tijele terminale. Ambele destul de rar întâlnite.
Până voi avea o nouă orhidee vanda, pelorică sau nu, însă la fel de spectaculoasă, mă bucur de ceea ce am şi nu-mi doresc decât să fie sănătoasă şi să înflorească la fel de frumos de fiecare dată.



duminică, 17 noiembrie 2013

Phalaenopsis stuartiana Yellow

  La începutul anului 2012, când nu trecuse încă iarna, am comandat din Germania două orhidee. Una fiind phal. tetraspis, iar cea de a doua phal. stuartiana. Era pentru prima dată când achiziţionam plante din afara ţării. Aşa că neavând experienţă am făcut nişte greşeli. Prima dintre ele a fost că nu am studiat cu atenţie suficientă detaliile care erau afişate pentru plantele comandate. Am fost mai atentă la formă, culoare, preţ şi am trecut cu vederea vârsta plantelor. Aşa încât în momentul când au ajuns orhideele la mine am avut un şoc. Erau mult mai mici decât mi-aş fi imaginat eu. A doua greşeală a fost că plantele au fost comandate când afară era încă destul de rece, chiar dacă până la venirea primăverii mai era foarte puţin timp. Au suferit de frig pe timpul transportului către România, insă nu afectate iremediabil. Deşi când le-am văzut nu prea le dădeam multe şanse de supravieţuire.
   A trebuit să iau măsuri pentru ca plăntuţele să supravieţuiască. Era ceva absolut nou pentru mine şi aveam destule temeri că nu voi reuşi nici măcar să le ţin în viaţă. Am improvizat dintr-o seră de jucărie un loc propice pentru buna dezvoltare a micilor orhidee.

 









În mica seră le-am asigurat minime condiţii de umiditate şi căldură, lumină improvizată cu ajutorul unei lămpi şi ventilarea aerului asigurată de micile uşiţe ale serei. Pentu umiditate am pus pe margine bile de argilă expandată pe care le-am menţinut în permanenţă umede. Părea că funcţionează. Au început să apară frunze  şi mai apoi rădăcinuţe.










   După ce au ieşit din seră, pe la mijlocul verii, plăntuţele arătau mult mai bine, iar eu eram plină de speranţe că vreodată voi vedea şi minunatele lor flori. Le-am transplantat de două ori de atunci pentru că hărnicuţe fiind, păhăruţele deveneau tot mai mici. Ultima transplantare am făcut-o anul acesta. Am ales un vas mai mare decât ar fi trebuit, chiar dacă regula spune că vasul trebuie să fie potrivit volumului de rădăcini. Am observat că i-a plăcut domnişoarei  Stuartiana, şi s-a dezvoltat frumos în continuare. Exista ''riscul'' ca planta să se concentreze doar pe creşterea vegetativă în detrimentul înfloririi. Nu m-a deranjat acest lucru, ţinând cont că ea încă era şi este un copilaş :) 

  



Surpriza a venit cu puţin timp în urmă, când am descoperit că Stuartiana pregătea şi altceva în afară de frunze şi rădăcini.
Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, minunile au început să apară. Ceea ce nu credeam să se întâmple prea curând a devenit aproape certtudine. Vom avea flori!

   

Nu ştiu cât va dura până se vor deschide primele flori. Sper doar ca totul să mearga bine în continuare.