luni, 3 februarie 2014

Substrat: bile de argilă expandată

  Nu este vorba de semi-hidroponic. Pur şi simplu bile de argilă în loc de scoarţa de pin sau alte amestecuri pentru plantarea orhideelor.
  De ce? Pare o alternativă cu mai multe beneficii. Cum? Simplu. Chiar foarte simplu.
  Am încercat acum câţiva ani, 3 sau 4, să trec de la substraturile clasice la .. semi-hidroponic. Mi se părea ceva grozav. Şi chiar a fost o perioadă de timp. Am trecut cu mai multe plante pe acest sistem. Pe timpul primăverii şi verii din acel an, totul a mers aproape perfect. Nu pot să spun chiar perfect, pentru că niciodată nu este aşa când vorbim de schimbări majore la care plantele trebuie să se adapteze într-un timp scurt. Şi tot aproape perfect am intrat cu ele în toamnă. Din acel moment, uşor ..uşor cam toate orhideele au dat semne că ceva nu mai mergea. Astfel că în mijlocul iernii eu mutam orhideele din semi-hidroponic înapoi în scoarţa de pin. Ce stres pe ele ... ce stres şi pe mine .. Ce nu a mers?
  Bilele din argilă expandată eliberează o temperatură mai scăzută decât substraturile clasice. În condiţii de temperatură peste 22 de grade nu sunt probleme. Dar la o temperatură mai joasă de acest nivel lucrurile se schimbă. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Temperatura apei din rezervoarele ghivecelor a coborât la un nivel nepermis. Rădăcinile au stat la aceea temperatură, coborâtă probabil mult sub 22 de grade, iar de aici până la putrezirea lor nu a mai fost decât un mic pas. Aşa că am renunţat la semi-hidroponic imediat.
  Abordarea de acum este mai puţin periculoasă. În primul rând nu există rezervor cu apă. Bilele se usucă între udări, exact ca şi scoarţa de pin. Se merge practic pe acelaşi principiu. Rădăcini albe = udăm, rădăcini verzi = aşteptăm. Circulaţia aerului în interiorul ghiveciului este mult mai bună decât cea realizată între bucăţi de scoarţă. Şi asta orhideelor le place foarte mult. La o temperatură optimă, umezeala eliberată de bile, plus aerarea, creează condiţii ideale pentru creşterea rădăcinilor. Pentru plante sănătoase toţi  factorii, lumină, căldură, ventilare şi umiditate trebuie să fie la un nivel cât mai bun. Iarna acest lucru este mai dificil de realizat în totalitate. Dar chiar şi pentru perioade de timp  este bine să se atingă parametrii ideali. Acest lucru este valabil şi pentru plantele cultivate în alte substraturi.
  Înainte de a folosi bilele de argilă expandată, acestea se spală foarte bine, în repetate rânduri, până ce apa rămâne curată, fără niciun fel de impurităţi. Se poate face acest lucru cu apă la o temperatură mai ridicată. Apoi se clătesc bine cu apă rece şi se lasă la temperatura camerei. Rădăcinile orhideelor pe care vrem să le montăm în bile de argilă trebuie să fie şi ele spălate. Toate resturile de scoarţă sau alte materii trebuie îndepărtate cu mare grijă şi delicateţe. Este poate unul dintre puţinele motive pentru care spălăm rădăcinile orhideelor. De asemenea, planta trebuie să aibă rădăcini cât mai sănătoase iar starea ei generală să fie una foarte bună. Dacă alegem plante cu probleme, adaptarea va fi mai anevoioasă. De multe ori chiar imposibilă.
   Poate cel mai mare beneficiu adus de bilele de argilă este faptul că ele nu se degradează. Astfel, când planta trebuie mutat în vas mai mare, deranjul va fi minim, pentru că nu va trebui decât să completăm cu bile, fără a mai umbla la rădăcini. Ăsta e lucru foarte bun, atât pentru plantă cât şi pentru cultivator.
  Candidatele mele la '' Cea mai fericită orhidee în bile de argilă'' :)) sunt:


  O phalaenopsis cu ceva probleme, exact dovada a ceea ce spuneam mai sus. Adaptarea a fost mai greoaie dar în sfârşit acum sunt pe drumul cel bun. Drum pe care rădăcinile îl caută, dând ocol ghiveciului :). Se pare că le plac bilele până la urmă şi au de gând să facă planta mai puternică. Din partea mea, au toată cooperarea şi atenţia.


  Pentru ea lucrurile au fost mai simple. Pur şi simplu şi-a văzut de treabă, iar când i s-a părut că totul merge bine, s-a hotărât să înceapă producţia - şi nu producerea- de rădăcini noi. O miniuţă cu flori minunate pe care o aştept cu o tijă nouă în curând. Sper să se convingă urgent că nu are motive de îngrijorare din cauza bilelor. Tija va creşte bine şi frumos. Dar până atunci mai am de făcut un lucru simplu. Va trebui să schimb ghivecelul cu altul fără găuri laterale.


  Aici este o plantă care a ajuns la mine după ce fosta deţinătoare a ales să renunţe la ea. Şi pentru că fusese plantată iniţial tot în bile dar cu mult mai multă umiditate, am ales să o luăm în aceeaşi direcţie dar să reducem umezeala. Se pare că i-a priit, acum avem bobocei. Timid, dar cred că data viitoare vor fi mai mulţi.


  Şi aici, o plantă cu rădăcini bunicele dar foarte puţine. O nouă adaptare mai dificilă dar cu mari progrese în timp şi cu mari şanse de reuşită. La verificarea de ieri, nu mai puţin de 4 rădăcini noi sunt gata să exploreze noul substrat. Nu ştiu de ce dar cred că le va plăcea foarte mult :).

 Nu este nimic impresionant până aici. Abia de acum încolo lucrurile vor avea o evoluţie mai evidentă. Mai sunt câteva orhidee care aşteaptă ca şi mine rezultate vizibile în acest tip de substrat. Voi revenii cu alte exemple la momentul potrivit.
  Dacă totul va merge bine, voi mai schimba şi alte plante în acest substrat şi voi avea atunci şi imagini. Voi prezenta pas cu pas operaţiunea de transplantare din scoarţă de pin în bile de argilă expandată.

Trimiteți un comentariu