Puţin diferită de alte Wilsonare, mi-a atras atenţia felul în care stau grupate florile. Sunt destul de înghesuite, aproape lipite de tijă. Nu au aceea libertate de mişcare, nicio adiere de vânt nu le poate undui. Şi este şi normal să fie aşa din moment ce codiţele au în jur de 2cm iar florile cam 6cm. Uimitor este şi modelul de pe fustiţe (labelum). Una este tivită cu roşu, alta cu alb. Una este de un galben aprins, alta este de un galben mai pal. Toate fustiţele însă au o croială ca pentru siluetele celor mai pasionale dansatoare de tango.
Wilsonara nu este greu de crescut. Are cerinţele unei Odontoglossum: mai multă umbră decât soare, mai mult răcoare decât cald, mai multă umiditate decât uscăciune.
Preferă ca solul să fie în permanenţă umed dar nu ud. Mişcarea aerului este la fel de importantă ca şi umiditatea. Cu cât este mai umed aerul cu atât el trebuie ventilat pentru a nu se dezvolta bacterii sau boli fungice care pot afecta planta. Se vor evita însă curenţii aparatelor de aer condiţionat, cel mai potrivit ar fi un ventilator la turaţie minimă. Fertilizarea se face o dată la două săptămâni vara, şi o dată pe lună iarna. Sau se poate ajusta în funcţie de îngrăşământul folosit sau stadiul de creştere al plantei. Replantarea o dată la doi ani, atunci când substratul este degradat. Divizarea este bine să se facă primăvara, atunci când noile creşteri au în jur de 5cm.
Nimic prea complicat, nimic prea mult pentru a avea o orhidee sănătoasă, frumoasă şi mai ales ... fericită.
Imaginile de pe blog se regăsesc şi aici https://www.flickr.com/photos/mikaella06
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu