vineri, 1 aprilie 2016

Vanda, o orhidee spectacol

     Tocmai mi-am dat seama că nu am scris până acum pe blog despre îngrijirea orhideei Vanda. Din 2013 şi până acum aveam tot timpul :) , dar e mai bine totuşi, pentru că între timp am căpătat mai multă experienţă iar acum vă pot povesti concret cum îngrijesc eu această specie. Deţin în prezent 4 exemplare de culori diferite. De departe, cea mai iubită dintre ele este Princess Mikasa Blue. În primul rând are o valoare sentimentală deosebită, pentru că o am de la o persoană deosebită. Un om pe care l-am pierdut prea curând, dar care de acolo de sus sper că zâmbeşte. O iubitoare de frumos, şi în special de orhidee, draga mea Firuţa mi-a oferit acum câţiva ani această Vanda, spunându-mi: "Nu se poate să nu ai şi tu." Atunci eram la început şi mi-era încă teamă să am o Vanda. Eram sigură că nu îi voi putea oferi îngrijirea şi condiţiile necesare. Dar optimismul prietenei mele a fost atât de mare încât am spus :"Bine! Hai să încercăm." Au trecut anii, iar acum pot să spun că m-am descurcat foarte bine. Mulţumesc, draga mea prietenă! Al doilea motiv pentru care o iubesc mai mult decât pe celelalte, este culoarea. Princess Mikasa Blue este una dintre cele mai apreciate orhidee datorită culorii sale.

Vanda Princess Mikasa Blue
      Au sosit apoi alte exemplare. Deja trecusem de la nivelul de teamă la cel de satisfacţie. Rând pe rând s-au alăturat o pistruiată parfumată, o surioară Mikasa cu flori albe şi o superbă Vanda cu flori roşii. Au mai ajuns la mine încă două exemplare dar după înflorire mi-au fost cerute înapoi de către persoana care mi le dăduse. Printre ele şi cea albă. De anul trecut am recuperat-o dintr-un supermarket, iar acum se pregăteşte de a doua înflorire.
      Acum să trecem la îngrijire. Vanda, pe cât este de frumoasă .. pe atât este de uşor de cultivat. Nu trebuie decât să ţinem cont de anumite reguli. Este o mare iubitoare de lumină. Trebuie să-i asigurăm un loc cât mai luminos dar fără ca razele soarelui să fie foarte puternice. Eu le ţin pe pervazul unei ferestre cu orientare N-E. Au soare direct doar în primele ore ale zilei, iar acest lucru nu poate duce la arsuri ale frunzelor şi nici la supraîncălzire. Dacă aveţi un loc cu altă orientare, unde soarele este prezent în mod direct mai multe ore, atunci trebuie luată în calcul protejarea cu o perdea transparentă.
   

    Vanda iubeşte lumina dar în egală măsură iubeşte şi apa. Pentru că nu se cultivă în niciun fel de substrat, rădăcinile ei au nevoie permanent de hidratare. Eu le ţin pe toate patru în vaze de sticlă. Cum le ud? Simplu. Pun apă în vaze până la nivelul primei frunze. Absolut toate rădăcinile trebuie să ia contact cu apa. Chiar dacă unele sunt mai rebele şi ies din vază, nu trebuie să le lăsăm nehidratate. Pe
timpul verii putem să aplicăm duşuri rapide cu apă călduţă, ţinând orhideea cu frunzele în jos şi rădăcinile în sus. Tot în această poziţie o lăsăm la "scurs" câteva minute, până nu mai există pericolul prelingerii apei între frunze. Apoi o aşezăm la loc. Tot vara, orhideea se udă zilnic. "Baia" durează în funcţie de temperatura aerului. Dacă este foarte cald, cu temperaturi ce depăşesc 30 de grade Celsius, lăsăm rădăcinile la hidratat chiar o oră, o oră şi jumătate. Atenţie, frunzele nu trebuie să fie în apă. În restul anului, această "baie" se face o dată pe săptămână, iar zilnic stropim rădăcinile până ce capătă culoarea verde. După ce am hidratat rădăcinile în "baie", scoatem toată apa având grijă să nu mai rămână surplus pe fundul vazei. Dacă vrem să hrănim planta suplimentar cu îngrăşământ, îl vom adăuga în apă conform instrucţiunilor producătorului. Dar nu trebuie uitat că rădăcinile Vandei vor trebui hidratate înainte cu apă curată şi apoi băgate în apă ce conţine îngrăşământ. Indiferent de metoda de udare, prin pulverizare sau scufundarea rădăcinilor în apă, acest lucru trebuie făcut doar în prima parte a zilei.
   
Vanda Kulwadee
      Unii iubitori de orhidee preferă ca Vandele să fie agăţate, iar alţii le cultivă în diferite forme de substrat. Evident, aceste lucruri schimbă modalitatea de udare a orhideelor. Personal, am experimentat aceste modalităţi de cultivare dar cea mai bună, atât pentru mine cât şi pentru orhidee, este cea în vaze de sticlă.
     Foarte important este să asigurăm şi acestei specii umiditatea aerului şi o bună circulaţie a acestuia. Un umidificator şi un ventilator setat pe turaţie mică, pot face totul mai uşor. Nu ezitaţi să le folosiţi. De asemenea asiguraţi un confort termic cuprins între 22 şi 30 de grade pe timpul zilei, şi nu mai puţin 15 grade Celsius pe timpul nopţii. Dacă temperatura se ridică peste valoarea de 30 de grade Celsius, suplimentaţi pulverizarea rădăcinilor.
    Orhideea Vanda înfloreşte o dată sau de mai multe ori pe an. Asta depinde în primul rând de bagajul genetic şi apoi de îngrijirea acordată. Cele mai harnice sunt cele cu flori albe. O Vanda Princess Mikasa "White Angel" poate înflori de 4-5 ori pe an. La polul opus este Vanda Sanderiana, care este destul de greu de convins. Şi ca o curiozitate, există şi orhidee Vanda care înfloresc o dată la câţiva ani. Dar asta este o altă poveste. Despre cum şi când înfloreşte Vanda, am scris de curând aici : http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2016/03/tijele-florale-ale-orhideelor-2.html
      Orhideele Vanda se găsesc relativ uşor de cumpărat. Preţul însă este unul destul de mare. Poate varia între 150 şi 400 de lei. Depinde de mărimea plantei, numărul de tije, şi dacă se vinde cu tot cu vaza de sticlă. Aveţi însă posibilitatea de a achiziţiona o Vanda la preţ redus. De cele mai multe ori, reducerea este de 50-70%. Este printre puţinele orhidee pe care le cumpăr la reducere. La ele se poate vedea clar starea de sănătate a plantei şi a rădăcinilor.
       Gama de culori este foarte variată. Cel mai mare distribuitor de orhidee Vanda este Anco, o firmă olandeză. Deşi se pot mândri cu cele mai reuşite combinaţii de culori, pe piaţa din România ajung foarte puţine exemplare deosebite. Dacă vă doriţi totuşi un model sau o culoare anume, puteţi studia ofertele firmelor din afara ţării, specializate în cultivarea şi comerţul cu orhidee.
      Astăzi, când scriu acest articol despre Vanda, trei dintre orhideele mele au tije floale din nou, în diferite stadii de dezvoltare. O dovadă în plus că ne descurcăm bine. :)
Trimiteți un comentariu