De departe cele mai multe greşeli sunt legate de udare. Pentru că sunt plante exotice, cei mai mulţi consideră că orhideelor le place apa. Multă. Oricând şi oricum. Ei bine, tocmai apa este duşmanul cel mai aprig al lor. Poate că e prea mult spus "duşman", dar cele mai multe orhidee mor in cauza udării excesive.
Nu udaţi orhideea decât în momentul în care sunteţi siguri că ea are nevoie să fie udată. La Phalaenopsis rădăcinile sunt cele care vă vor spune că orhideea este însetată, sau că deocamdată nu are nevoie de apă. Culoarea gri-argintiu a acestora denotă că este momentul potrivit pentru udare. Dacă însă rădăcinile sunt verzi momentul udării trebuie amânat. De ce merge aşa? Din simplul motiv că rădăcinile sunt "îmbrăcate" cu velamen. Învelişul exterior al acestora, velamenul, putrezeşte din cauza excesului de apă. Dacă velamenul putrezeşte orhideea nu se mai poate hrăni. Asta duce la deshidratarea frunzelor şi chiar la moartea plantei. Pentru orhideele cu pseudobulbi folosiţi un beţişor de bambus. Am scris aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/05/udarea-orhideelor.html despre cum se foloseşte beţişorul. În momentul când udaţi prin scufundare, nu permiteţi apei să ajungă până la colet sau pseudobulb. Apa trebuie să fie sub marginea ghiveciului. Dacă ajunge până la baza plantei sau ..şi mai rău.. trece de aceasta, atunci coletul sau pseudobulbul vor putrezi. Nu imediat, evident, ci în timp, pe parcursul câtorva săptămăni. Şi dacă operaţiunea se întâmplă de mai multe ori atunci soarta orhideei este pecetluită. Putrezirea va începe de la baza plantei înspre interior, iar primele semne sunt îngălbenirea frunzelor, uneori căderea acestora cât sunt încă verzi, îngălbenirea coletului. Primul lucru pentru depistarea acestei probleme este să verificăm duritatea coletului sau pseudobulbului. Dacă acestea sunt moi la atingere atunci răul a fost deja făcut. Atât coletul cât şi pseudobulbii sănătoşi sunt tari la atingere iar culoarea este verde intens. Chiar dacă problema nu se vede la exterior, încercaţi să desprindeţi o frunză îngălbenită de la bază şi apoi vizualizaţi ce se întâmplă în locul acela. Dacă interiorul este galben, maro sau chiar negru, înseamnă că planta este afectată. Nu udaţi cu apă rece şi nu folosiţi o concentraţie de îngrăşământ mai mare decât cea recomandată de producător. Mai mult nu înseamnă mai bine.
O altă greşeală este să plantăm orhideele în pământ. Chiar şi cele terestre au nevoie de un amestec cât mai aerat. Iar pentru cele epifite, pământul de grădină este o condamnare la moarte. Nu folosiţi decât substrat recomandat exclusiv pentru creşterea orhideelor. Pământul de grădină nu face altceva decât să sufoce rădăcinile, iar din cauza umidităţii ridicate timp îndelungat acestea să putrezească.
Nu folosiţi ghivece mate. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face atunci când transplantaţi o orhidee este să o aşezaţi în ghiveci transparent. Aşa puteţi vedea exact starea rădăcinilor şi evoluţia acestora. Se poate vedea, desigur, şi starea substratului ori invazia anumitor dăunători care se pot ascunde în ghiveci. Am scris pe larg despre asta aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/09/transplantare-si-divizare-orhidee-cu_14.html şi aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/08/transplantare-phalaenopsis.html .
Una dintre cele mai întâlnite greşeli este şi aceea de a aduce acasă o plantă nouă şi de a o aşeza lângă celelalte, fie ele orhidee sau nu. Planta cea nouă are nevoie de o perioadă de carantină de două săptămâni. Ceea ce înseamnă că ea va sta izolată de alte plante până ce vom fi siguri că nu are dăunători sau alte probleme. Cea mai gravă ar fi infestarea cu viruşi. Odată ce virusul a fost răspândit, toate plantele afectate pier. Deşi viruşii sunt destul de rar întâniţi, este mai bine să avem grijă şi să luăm în calcul orice problemă ar putea apărea. Dacă vorbim de răspândirea de dăunători, care este cea mai des întâlnită problemă, nici asta nu e floare la ureche. Nu dai cu spray şi ai scăpat. Întrebaţi un colecţinar păţit şi veţi vedea ce înseamnă să scapi de dăunători, şi cât timp şi energie consumă. Nu mai vorbesc de afectarea plantelor, care este cea mai mare problemă de fapt.
Şi dacă tot am ajuns la plante nou achiziţionate, o altă greşeală este să cumpărăm plante despre care nu ştim dacă le putem oferi condiţiile necesare. Bun, să zicem că învăţăm din mers, că putem face anumite compromisuri şi în final reuşim cumva să creăm aceste condiţii. Este recomandat să încercaţi doar cu o plantă din specia pe care v-o doriţi. Dacă ea se adaptează, se dezvoltă frumos şi în final înfloreşte, atunci puteţi miza că din specia respectivă puteţi avea mai multe exemplare. Am să dau un exemplu cât se poate de real. Eu am făcut această greşeală. Eram ..şi încă sunt .. fascinată de orhideea Cymbidium. Acum câţiva ani am cumpărat primul exemplar. Avea nişte flori superbe, multiple tije înflorite .. era o orhidee spectacol. La câteva zile, şi apoi din nou într-o scurtă perioadă de timp, am mai cumpărat trei. Am citit mult, m-au ajutat şi alţi iubitori de orhidee să înţeleg nevoile pe care le avea această specie. Am crezut că mă voi descurca. Am făcut tot posibilul şi am sperat în fiecare clipă că Cymbi mei iubiţi vor înflori din nou. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat. Niciodată. Cymbi sunt acum amintire. O amintire tristă. M-am bucurat de florile lor doar în scurta perioadă de după achiziţionare. Nu doar că nu au înflorit, dar încet..încet s-au dus. Cu ce m-am ales? Cu experienţă.. prea puţin. Doar am realizat că nu e bine să fii lacom nici măcar atunci când cumperi flori. Logic ar fi fost să rămân la primul cumpărat. Dacă lucrurile ar fi mers bine, atunci puteam să mai achiziţionez şi alte exemplare. Ce am pierdut? Timp, energie, bani ...şi multă speranţă. Acum doar admir aceste orhidee oriunde le întâlnesc. O altă poveste asemănătoare am şi cu orhideea Cattleya. Diferenţa este că din trei exemplare mai am una singură. Doar ea reuşeşte să-mi pună nervii la încercare de câţiva ani încoace. Între timp am avut ocazia să mai cumpăr, unele erau chiar imposibil de lăsat. Dar am conştientizat la timp şi m-am abţinut. Deci, sfatul meu ..... nu vă hazardaţi. S-ar putea să doară.
Nu udaţi orhideea decât în momentul în care sunteţi siguri că ea are nevoie să fie udată. La Phalaenopsis rădăcinile sunt cele care vă vor spune că orhideea este însetată, sau că deocamdată nu are nevoie de apă. Culoarea gri-argintiu a acestora denotă că este momentul potrivit pentru udare. Dacă însă rădăcinile sunt verzi momentul udării trebuie amânat. De ce merge aşa? Din simplul motiv că rădăcinile sunt "îmbrăcate" cu velamen. Învelişul exterior al acestora, velamenul, putrezeşte din cauza excesului de apă. Dacă velamenul putrezeşte orhideea nu se mai poate hrăni. Asta duce la deshidratarea frunzelor şi chiar la moartea plantei. Pentru orhideele cu pseudobulbi folosiţi un beţişor de bambus. Am scris aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/05/udarea-orhideelor.html despre cum se foloseşte beţişorul. În momentul când udaţi prin scufundare, nu permiteţi apei să ajungă până la colet sau pseudobulb. Apa trebuie să fie sub marginea ghiveciului. Dacă ajunge până la baza plantei sau ..şi mai rău.. trece de aceasta, atunci coletul sau pseudobulbul vor putrezi. Nu imediat, evident, ci în timp, pe parcursul câtorva săptămăni. Şi dacă operaţiunea se întâmplă de mai multe ori atunci soarta orhideei este pecetluită. Putrezirea va începe de la baza plantei înspre interior, iar primele semne sunt îngălbenirea frunzelor, uneori căderea acestora cât sunt încă verzi, îngălbenirea coletului. Primul lucru pentru depistarea acestei probleme este să verificăm duritatea coletului sau pseudobulbului. Dacă acestea sunt moi la atingere atunci răul a fost deja făcut. Atât coletul cât şi pseudobulbii sănătoşi sunt tari la atingere iar culoarea este verde intens. Chiar dacă problema nu se vede la exterior, încercaţi să desprindeţi o frunză îngălbenită de la bază şi apoi vizualizaţi ce se întâmplă în locul acela. Dacă interiorul este galben, maro sau chiar negru, înseamnă că planta este afectată. Nu udaţi cu apă rece şi nu folosiţi o concentraţie de îngrăşământ mai mare decât cea recomandată de producător. Mai mult nu înseamnă mai bine.
O altă greşeală este să plantăm orhideele în pământ. Chiar şi cele terestre au nevoie de un amestec cât mai aerat. Iar pentru cele epifite, pământul de grădină este o condamnare la moarte. Nu folosiţi decât substrat recomandat exclusiv pentru creşterea orhideelor. Pământul de grădină nu face altceva decât să sufoce rădăcinile, iar din cauza umidităţii ridicate timp îndelungat acestea să putrezească.
Nu folosiţi ghivece mate. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face atunci când transplantaţi o orhidee este să o aşezaţi în ghiveci transparent. Aşa puteţi vedea exact starea rădăcinilor şi evoluţia acestora. Se poate vedea, desigur, şi starea substratului ori invazia anumitor dăunători care se pot ascunde în ghiveci. Am scris pe larg despre asta aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/09/transplantare-si-divizare-orhidee-cu_14.html şi aici http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2014/08/transplantare-phalaenopsis.html .
Una dintre cele mai întâlnite greşeli este şi aceea de a aduce acasă o plantă nouă şi de a o aşeza lângă celelalte, fie ele orhidee sau nu. Planta cea nouă are nevoie de o perioadă de carantină de două săptămâni. Ceea ce înseamnă că ea va sta izolată de alte plante până ce vom fi siguri că nu are dăunători sau alte probleme. Cea mai gravă ar fi infestarea cu viruşi. Odată ce virusul a fost răspândit, toate plantele afectate pier. Deşi viruşii sunt destul de rar întâniţi, este mai bine să avem grijă şi să luăm în calcul orice problemă ar putea apărea. Dacă vorbim de răspândirea de dăunători, care este cea mai des întâlnită problemă, nici asta nu e floare la ureche. Nu dai cu spray şi ai scăpat. Întrebaţi un colecţinar păţit şi veţi vedea ce înseamnă să scapi de dăunători, şi cât timp şi energie consumă. Nu mai vorbesc de afectarea plantelor, care este cea mai mare problemă de fapt.
Şi dacă tot am ajuns la plante nou achiziţionate, o altă greşeală este să cumpărăm plante despre care nu ştim dacă le putem oferi condiţiile necesare. Bun, să zicem că învăţăm din mers, că putem face anumite compromisuri şi în final reuşim cumva să creăm aceste condiţii. Este recomandat să încercaţi doar cu o plantă din specia pe care v-o doriţi. Dacă ea se adaptează, se dezvoltă frumos şi în final înfloreşte, atunci puteţi miza că din specia respectivă puteţi avea mai multe exemplare. Am să dau un exemplu cât se poate de real. Eu am făcut această greşeală. Eram ..şi încă sunt .. fascinată de orhideea Cymbidium. Acum câţiva ani am cumpărat primul exemplar. Avea nişte flori superbe, multiple tije înflorite .. era o orhidee spectacol. La câteva zile, şi apoi din nou într-o scurtă perioadă de timp, am mai cumpărat trei. Am citit mult, m-au ajutat şi alţi iubitori de orhidee să înţeleg nevoile pe care le avea această specie. Am crezut că mă voi descurca. Am făcut tot posibilul şi am sperat în fiecare clipă că Cymbi mei iubiţi vor înflori din nou. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat. Niciodată. Cymbi sunt acum amintire. O amintire tristă. M-am bucurat de florile lor doar în scurta perioadă de după achiziţionare. Nu doar că nu au înflorit, dar încet..încet s-au dus. Cu ce m-am ales? Cu experienţă.. prea puţin. Doar am realizat că nu e bine să fii lacom nici măcar atunci când cumperi flori. Logic ar fi fost să rămân la primul cumpărat. Dacă lucrurile ar fi mers bine, atunci puteam să mai achiziţionez şi alte exemplare. Ce am pierdut? Timp, energie, bani ...şi multă speranţă. Acum doar admir aceste orhidee oriunde le întâlnesc. O altă poveste asemănătoare am şi cu orhideea Cattleya. Diferenţa este că din trei exemplare mai am una singură. Doar ea reuşeşte să-mi pună nervii la încercare de câţiva ani încoace. Între timp am avut ocazia să mai cumpăr, unele erau chiar imposibil de lăsat. Dar am conştientizat la timp şi m-am abţinut. Deci, sfatul meu ..... nu vă hazardaţi. S-ar putea să doară.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu