miercuri, 9 martie 2016

Paphiopedilum

   Toţi iubim orhideele. Poate, însă, pe unele mai mult decât pe altele. Cu siguranţă, într-un clasament al celor mai iubite orhidee, Paphiopedilum ar ocupa printre primele poziţii. Nu poţi să rămâi indiferent în faţa acestei orhidee. Aspectul său este de departe unul deosebit şi foarte diferit de al altor specii. Această orhidee mai este cunoscută şi sub numele de Lady Slipper sau Venus Slipper.


   Ca şi Dendrobium nobile, Pahiopedilum a fost pentru mine o piatră de încercare. Dacă am reuşit cu prima, am avut încredere şi răbdare, şi în cele din urmă am reuşit şi cu a doua. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că nu a fost atât de greu cu niciuna dintre ele. Dar o lungă perioadă de timp m-am ferit să cumpăr aceste două specii. Însă tocmai reuşita de a le face să înflorească mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Nu pot să spun că pentru mine personal această orhidee este printre cele pe care le iubesc mai mult, dar îmi place şi mă gândesc chiar că aş mai putea avea şi alte exemplare. Paphiopedilum are o paletă foarte mare de culori şi combinaţii de culori. De asemenea şi forma florilor diferă între specii şi hibrizi.


   Eu voi împărtăşi cu voi experienţa mea legată de Paphiopedilum American Hybrid. O plantă ajunsă la mine după ce unica floare deja se trecuse. Asta se întâmpla în urmă cu vreo doi ani şi jumătate.. cred. Ne-am împrietenit destul de greu, pentru că o bună perioadă de timp nu dădea niciun semn. Ştiam în mare parte cam cum trebuia îngijită dar am avut emoţii până am văzut că apare în sfârşit o nouă creştere. Cu toate astea, eram conştientă că "greul" abia începea. Trebuia să am grijă ca planta cea nouă să crească frumos şi în final să dezvolte şi tija florală. Lucru care s-a întâmplat până la un punct. O tijă florală avusese intenţia să se dezvolte, doar că la un moment dat evoluţia ei a stagnat definitiv. Am fost dezamăgită, nu ştiam unde greşisem, dar mi-am spus că data viitoare sigur va fi mai bine.
   Şi iată că a venit şi "data viitoare". Şi lucrurile au mers foarte bine. Dar să vedem ce a făcut papucelul de atunci şi până a înflorit. De la mijlocul primăverii şi pe toată perioada de vară a stat afară pe pervazul balconului, adăpostit cumva de  ... cine credeţi? ... Dendrobium nobile. Şi au petrecut împreună şi toamna, tot acolo. Diferenţa de temperatură între zi şi noapte este foarte importantă. Aşa că am lăsat orhideea acolo, să simtă răcoare nopţilor, iar dimineaţa să o mângâie uşor primele raze de soare. Şi i-a plăcut. Toate ferestrele mele şi balconul au o orientare N-E, aşa că pericolul de arsuri sau supraîncălzire a fost minim. Paphiopedilum nu agreează temperatura ce trece pe timpul zilei de 25 de grade, însă orhideea mea s-a adaptat, ajutată cumva şi de mine. În zilele mai calde a beneficiat de duşuri. Nu multe şi nici lungi. Dar suficient cât să o ajute să facă faţă temperaturilor ridicate. Iar în zilele în care a fost exagerat de cald am aşezat-o la adăpost în balcon, doar până ce temperatura revenea la un nivel acceptabil.


   Udarea este şi ea importantă. N-am lăsat orhideea să aibă substratul uscat niciodată. Rădăcinile sunt groase şi dure la atingere. Au culoare mai închisă şi sunt acoperite de un înveliş pufos. Este mai greu să putrezească dar tot nu trebuie făcut exces. În perioada când noile creşteri se dezvoltau, i-am administrat pe lângă îngrăşământ şi câte o porţie de calciu. Am păstrat coji de ouă pe care le-am lăsat să se usuce bine, după care le-am mărunţit foarte fin. Paphiopedilum are nevoie de calciu mai mult decât alte specii de orhidee. Aşa că apa de udat îmbogăţită cu calciu a fost binevenită. Pentru a suplimenta acest aport, se pot adăuga în substrat şi bucăţi de scoici. Le culegem vara de pe plajă, le spălăm foarte bine pentru a elimina sarea, apoi le putem amesteca în substratul pentru paphiopedilum. Bucăţile de scoici nu trebuie să fie cu mult mai mari decât bucăţile de scoarţă din substrat. De asemenea, ele pot aduce un beneficiu şi pentru drenajul cât mai eficient. Substratul nu trebuie să fie prea dens pentru a nu sufoca rădăcinile.
   Noile creşteri s-au dezvoltat frumos. Acum nu-mi rămânea decât să aştept momentul înfloririi. Am descoperit că momentul apariţiei tijelor florale este cumva anunţat chiar de plantă. O nouă creştere dezvoltă în cele mai multe cazuri un număr de patru frunze. Apoi mai apare una, care nu creşte la fel de lungă ca celelalte. Creşte mai încet şi la un anumit moment se opreşte. Acela este punctul în care orhideea ne "spune" că vrea să facă flori. Pe frunzele acestea, care cresc mai lent şi nu până la capăt, eu le-am numit "timide". "Timidele" dau vestea cea mare. Iar la scurt timp apare între frunze dovada că ele şi-au îndeplinit misiunea. Puteţi vedea în prima imagine de mai jos, în plan secund: pe partea stângă este "timida", iar în mijloc viitoarea tijă florală. Asta am observat şi data trecută când orhideea a dezvoltat tja dar nu a evoluat. Asta am observat din nou acum. Şi ca să fiu cât mai sigură, am făcut unele căutări printre pozele cu Paphiopedilum existente pe internet. Teoria mea era valabilă.  :)


                                                   
   

    De la apariţia tijei florale şi până când se deschide unica floare trec în jur de 12 săptămâni. La început creşterea este foarte lentă, iar apoi, pe măsură ce se dezvoltă, se accelerează. Tulpina este destul de fragilă şi acoperită cu perişori foarte fini.  La fel şi teaca în care se ascunde bobocul până la înflorire. Floarea este cu adevărat spectaculoasă. Acoperită în mare parte cu perişorii fini, în ansamblu pare ca de ceară sau porţelan. Labellum-ul este singura parte a florii care nu prezintă perişori, şi este cea mai atractivă din punct de vedere vizual. Sepala dorsală este colorată diferit de cele două petale. Sepalele laterale sunt unite într-una singură în spatele florii. Floarea este mare, măsoară 12 cm în lungime şi 14 cm  în lăţime. Nu este parfumată în niciun moment al zilei, şi nici noaptea. Durata de viaţă este de aproximativ două luni.
   O plantă face o singură tulpină florală, cu o singură floare. După ce aceasta se usucă, tija poate fi tăiată. Planta va dezvolta una sau două noi creşteri şi nu va mai avea altă floare. De regulă după un timp începe să se degradeze iar apoi va trebui îndepărtată. Cel mai bun moment este atunci când transplantăm orhideea. Paphiopedilum se transplantează în fiecare an. Recunosc, nu am făcut acest lucru până acum, dar cu certitudine în această primăvară o voi face. Şi dacă tot vorbim de transplantare, trebuie să ştiţi că această specie se cultivă numai în ghivece, deoarece este o orhidee terestră. Nu se poate monta pe bucăţi de lemn sau plută, deci nu încercaţi. Paphiopedilum înfloreşte de regulă primăvara sau toamna, dar nu este exclus ca înflorirea să se producă în orice moment al anului.
   Dacă aveţi o orhidee Paphiopedilum şi nu v-a înflorit până acum, nu vă pierdeţi speranţa. Dacă eu am reuşit .. poate oricine.
            
Trimiteți un comentariu