duminică, 14 septembrie 2014

Transplantare şi divizare orhidee cu pseudobulbi




După povestea cu piticii trecem la alte lucruri serioase. 
   Una dintre cele mai harnice orhidee pe care le am este Goodaleara Tahitian Dancer. Şi pentru că este aşa de harnică, azi am hotărât să o transplantez şi să o divizez. Loc în ghiveci ar mai fi fost, dar au trecut mai bine de doi ani şi era momentul să schimb substratul. Iar cum ea are mai mereu cel puţin două creşteri noi, cea mai bună idee mi s-a părut a fi divizarea.
   Nu prea ştiam ce voi găsi în interior. Cea mai mare temere a mea era existenţa în cantitate mare a muşchiului sphagnum, pe care de obicei îl găsim cam în toate ghivecele cu orhidee, inclusiv la orhideele Phalaenopsis. Dar pentru că planta a avut o evoluţie foarte bună, speram ca muşchiul să nu fi făcut probleme rădăcinilor.



   Am desprins cu destul de mare greutate interiorul ghiveciului de pereţii acestuia. Planta a fost udată ultima dată acum aproximativ o săptămână. Deci nu era chiar udă. Am apăsat cu vârful degetelor pereţii ghiveciului până am simţit că se dezlipesc de substrat. Apoi am tras uşor de plantă. A întâmpinat o oarecare rezistenţă dar cu răbdare am reuşit. La acest capitol trebuie să spun că nu trebuie niciodată să facem mişcări bruşte, să tragem de ghiveci sau de plantă cu multă putere. Încet şi cu răbdare reuşim fără a răni planta sau rădăcinile. Dacă nu vă deranjează mizeria care se poate face şi faptul că mâinile se vor murdării şi va fi mai incomod, atunci puteţi să udaţi prin scufundare ghiveciul, făcând astfel operaţiunea mai uşoară. Personal, la începutul transplantării prefer să lucrez pe uscat. Aşadar, am scos într-un final orhideea din ghiveci.


   Rădăcinile erau în stare destul de bună. Nimic putred, nimic uscat. Doar că erau foarte multe şi foarte încrucişate. Ceea ce însemna că pentru a scoate vechiul substrat aveam nevoie de cel puţin o jumătate de oră. Dar nu conta asta prea mult, conta că ele erau sănătoase. Procesul de scoatere a vechiului substrat este unul destul de solicitant. Din nou, şi mai ales acum, trebuie lucrat cu multă răbdare şi delicateţe. Trebuie evitat cât mai mult posibil ruperea sau rănirea rădăcinilor. Până la un punct am reuşit să fac asta fără multe daune. Iar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost cantitatea foarte mică de muşchi găsit chiar în mijlocul rădăcinilor. Apoi, pentru că procesul devenea tot mai dificil, am pus orhideea într-un vas cu apă călduţă pentru ca rădăcinile să se înmoaie şi să le pot desprinde mai uşor. Şi aşa a fost încă dificil de îndepărtat toate bucăţile de scoarţă. Este imposibil să nu fie afectate câteva rădăcini, dar trebuie avut grijă ca acestea să fie cât mai puţine.
    După ce am curăţat rădăcinile atât cât am putut, am divizat psudobulbii în două grupuri. Cu o lamă de bisturiu bine ascuţită şi dezinfectată. Este foarte important ca ustensilele pe care le folosim pentru tăiere să fie dezinfectate. Putem face asta ţinându-le la flacără şi apoi ştergându-le cu alcool sanitar. Fie că tăiem frunze, rădăcini sau divizăm o plantă, acest lucru trebuie respectat întotdeauna.
   Am pregătit două ghivece transparente. Este cea mai bună variantă, pentru a vedea cât mai exact ce se întâmplă în interior pe parcursul timpului. Putem vedea evoluţia rădăcinilor, dar şi dacă apar probleme cu deteriorarea acestora. Unul dintre ghivece avea din fabricaţie orificii de aerisire, aşa încât doar la celălalt a trebuit să fac eu acest lucru. Substratul l-am pregătit adăugând puţină turbă de cocos la un volum de scoarţă de pin. Pentru cele două ghivece proporţia a fost cam de 1/4. Poate chiar mai puţină turbă.






    Bun, am pregătit cam tot ce trebuia. Apoi am trecut la transplantarea propriu zisă. Ca de obicei, mai întâi punem rădăcinile în ghiveci şi apoi completăm cu substrat. Nu invers pentru că la final ne vom da seama că nu a fost corect. Ca şi în cazul transplantării orhideelor Phalaenopsis, nici aici nu trebuie să fie orhideea cocoţată pe un munte de substrat. Dacă rămân 2-3 centimetri până la buza ghiveciului este cu atât mai bine. Apăsăm cu grijă bucăţile de scoarţă fără a răni sau rupe rădăcinile. Planta trebuie să aibă stabilitate. Batem uşor ghiveciul cu mâna pentru ca scoarţa să se distibuie cât mai uniform. Este bine să nu rămână spaţii goale prea mari, deci vom verifica acest lucru pe măsură ce adăugăm substrat. La final, proba de foc, cea de ridicare a plantei cu tot cu ghiveci fără ca aceasta să iasă din substrat. Am mai vorbit despre ea în articolul "Transplantare Phalaenopsis".




   Şi pentru că inevitabil câteva rădăcini au fost afectate, vom relua udarea peste câteva zile, acordându-le răgazul necesar cicatrizării rănilor. În caz contrar acestea vor putrezi şi vom avea probleme cu evoluţia bună a plantei. Câteva zile, nu mai puţin de 2-3 , şi nu mai mult de 4-5. Asta în funcţie, desigur, de temperatură, lumină şi umiditate. O plantă expusă la temperaturi mai ridicate, cu lumină puternică şi umiditate scăzută va trebui udată după 2-3 zile. La început cu un volum mai mic de apă, iar după două-trei astfel de udări se reia programul normal.
    În aceasta perioadă se pot face transplantări fără probleme. Dacă aveţi plante care necesită acest lucru, înarmaţi-vă cu răbdare şi lucraţi cu mult calm. Orhideele sunt plante deosebite şi trebuie să le tratăm ca atare.
     
Trimiteți un comentariu