joi, 29 mai 2014

Calendarul lunilor de vară

Iunie şi Iulie

  Începând cu această perioadă, se pune accentul pe trei puncte principale: udare în timp util, fertilizare şi circulaţia aerului. În următoarele trei luni căldura va fi predominantă şi este foarte important locul în care orhideele stu cel mai mult. Trebuie acordată mare atenţie în special orhideelor de temperatură scăzută. Acestea vor avea nevoie de un spaţiu mai răcoros şi bine ventilat. Aerul curat este cheia sănătăţii tuturor plantelor şi orhideelor în mod deosebit.
  Trebuie supravegheate orhideele care cresc în aer liber, pe terase, balcoane sau grădini. Acum insectele sunt în plină activitate. La fel şi dăunătorii. Acarienii sunt dintre cei mai nepoftiţi musafiri.
  Pe timpul verii orhideele se udă mai frecvent şi mai abundent decât în oricare alt anotimp. Plantele cu flori nu trebuie lăsate uscate mai mult de o zi. În caz contrar florile vor cădea mult mai rapid. Apoi, excesul de apa sau un prost drenaj pot sa duca la putrezirea radacinilor si afectarea partilor inferioare ale plantelor. Substratul trebuie sa fie bine zvantat intre udari. Si in aceasta perioada dusurile cu apa calda la 30-45 grade aduc beneficii plantelor, fiind o imitatie a conditiilor naturale in care cresc orhideele.
  In acesta perioada orhideele trebuie hranite regulat. Exceptie fac desigur orhideele care sunt in perioada de repaus. La fiecare a treia udare se poate folosi ingrasamant special pentru orhidee. Atentie la dozarea acestuia, radacinile sunt sensibile si din cauza exesului se pot deteriora rapid.
  Unele orhidee pot avea nevoie de pulverizari in zilele fierbinti. Acestea se vor face numai dimineata pentru a evita expunerea frunzelor la razele soarelui.
  Orhidee temperatura scazuta: 12-15 ° C;
  Orhidee temperatură moderată: 18-21 ° C;
  Orhidee temperatura ridicata: 20-28 ° C.


August

In aceasta luna, ca si in restul verii, este nevoie de o monitorizare mai atenta a orhideelor de temperatura scazuta. Acestea vor tolera mai greu temperatura ce trece de 25 de grade Celsius. Pentru a nu intra intr-o lunga perioada de tensiune caracterizata prin caderea frunzelor, letargie sau esecul infloririi, trebuie mentinuta o umiditate de 70-75%. Mare atentie la Odontoglossum deoarece aceasta specie la temperaturi ridicate se opreste complet din crestere.
In august este nevoie inca de adapare si fertilizare adaptate perioadei de vara, ca si in lunile trecute, iunie si iulie. In aceasta perioada sunt frecvente furtunile, ploile torentiale si grindina. Atentie la orhideele care stau in aer liber deoarece aceste fenomene pot afecta sau chiar ucide plantele neadapostite.
Daca plecati in vacanta, aveti grija ca plantele sa stea la 1m de fereastra, astfel ca in timpul cat lipsiti sa nu sufere arsuri sau supraincalziri. Tavitele cu argila expandata plasate in apropierea plantelor le vor ajuta sa suporte mai bine lipsa apei pe perioada cand sunteti plecati. Argila expandata ajuta la evaporarea apei pe o perioada mai lunga de timp.
   Orhidee temperatura scazuta: 15-20 ° C;
   Orhidee temperatură moderată: 20-24 ° C;
   Orhidee temperatura ridicata: 20-30 ° C.

Niciun comentariu :