vineri, 15 august 2014

Wilsonara Zoe's Fire

   Sau  Zoe cea schimbătoare. La fiecare nouă înflorire, surprinzătoare. Nu cred că am mai întâlnit la vreo orhidee de-a mea atâta nehotărâre. Sau poate este felul ei de a varia culorile şi modelul, ca să nu ne plictisim. Nu că asta s-ar fi putut întâmpla vreodată. Chiar îmi doresc o continuitate. Dar aşa cum era la început. Am văzut ce ştie să facă, şi cum poate schimba lucrurile. Acum, gata. O vreau pe Zoe de acum doi ani.
  Să o luăm cu începutul. Wilsonara aceasta este "marca" Lidl. Adică de acolo am cumpărat-o în urmă cu doi ani. Printre alte orhidee de acelaşi gen, ea a fost aleasă de la prima privire. Floi mari şi roşii, absolut uimitoare, aşezate pe două tije. Planta nu foarte stufoasă, dar sănătoasă. Nu puteam pleca acasă fără ea, pentru niciun motiv.


    A mers bine pe parcursul anului următor. A făcut doi pseudobulbi, care la rândul lor au produs două tije florale simultan. Era undeva pe la începutul verii. Au crescut extrem de greu. Abia prin luna octombrie au început să înflorească bobocii. Nu prea înţelegeam de ce. Apoi am observat că unii dintre ei arătau ciudat. Florile erau chinuite, de altă culoare şi cu alt model. Într-un final am realizat că planta avea dăunători. Mai precis, nesuferitul de păianjen roşu. Am acţionat imediat cu un acaricid. Însă răul fusese deja făcut. Pe una dintre tije florile erau compromise total. Cele care au supravieţuit atacului arătau diferit dar aproape normal din punct de vedere "clinic". Am fost dezamăgită şi mi-am promis să nu mai las să se întâmple aşa ceva vreodată. Anul trecut, deci, florile erau aşa:


  Şi a venit şi anul acesta. Aşteptam să apară din nou tijele florale şi aveam emoţii pentru cum vor fi florile de data asta. În primăvara am stropit preventiv cu acaricid, iar orhideea a stat foarte aproape de umidificator. Din nou doi pseudobulbi au făcut două tije florale. Şi nu ne-a prins luna octombrie. Au crescut frumos şi într-un ritm de dezvoltare normal. Bobocii nu mai erau ciudaţi. S-au dezvoltat frumos. Surpriza a venit însă când s-a deschis prima floare. Nu mai fusese dăunători. Nici alte probleme. Totuşi, Zoe nu mai era ... Zoe. Adică era, dar nu mai semăna. De ce? .... Încă nu ştiu. Probabil au existat alţi factori care au contribuit la această schimbare. Cum au fost florile anul acesta? .. Aşa:





  Nu prea mai seamănă, nu? Sunt frumoase şi interesante. Dar nu mai sunt cum erau şi cum mă aşteptam să fie. Oare la anul ce surprize mă mai aşteaptă?
  Despre îngrijirea orhideei Wilsonara am mai scris. Mai spun doar că nu este pretenţioasă, creşte cuminte la lumină bună dar fără soare direct, udată când substratul nu este complet uscat, şi foarte important, are nevoie de umiditate foarte bună. Altfel atacul păianjenului roşu este inevitabil. În această toamnă va trebui să o transplantez deoarece substratul se degradează, iar planta are nevoie să fie curăţată de rădăcini moarte şi pseudobulbi stafidiţi. 

Niciun comentariu :