vineri, 25 aprilie 2014

Activitate de primăvară -partea a doua

  Spuneam ieri că voi continua povestea orhideelor hărnicuţe din balconul meu.
  Am să încep cu zigopetalum Rhein Blue Magic. O plantă cumpărată anul trecut şi care a mers bine câteva luni. A şi reînflorit la un moment dat, făcându-mă să cred că aşa va fi şi în continuare.


  Din păcate, în toamna trecută a început să dea semnale negative. Primul lucru care se observă la zigopetalum sunt petele negre apărute pe frunze. Pete mici şi care se înmulţesc în ritm galopant. Este primul semn că în jurul ei nu a fost suficientă circulaţia aerului. Dacă pentru alte specii acest lucru poate lipsi pentru scurt timp, zigo se resimte imediat. Din ceea ce am observat până acum la orhideea mea, este greu de stabilit un loc suficient de bun în care să beneficieze de o bună ventilare dar şi de valori ridicate de umiditate. Trebuie stabilit un echilibru între cele două, astfel încât să nu apară probleme. Cred că la acest capitol nu prea m-am descurcat. Acum câteva săptămâni situaţia a devenit chiar îngrijorătoare, pentru ca în final totul să pară pierdut. Orhideea nu mai avea nici o frunză, pseudobulbii mai bătrâni au început să se stafidească, ....nu se vedea niciun semn bun de nicăieri. Am fost tentată să arunc planta pentru că nu mai aveam nicio speranţă. Am păstrat-o totuşi pentru că avea rădăcini destul de bune şi chiar nu mă înduram să o arunc. Marţi când am udat întreaga grădină de orhidee am descoperit ....... minunea.


  Un nou pseudobulb scoate timid nasul printre bucăţile de scoarţă. M-am bucurat enorm că am păstrat planta şi că a revenit în forţă chiar şi după câteva săptămâni de aşteptare şi nesiguranţă. Dacă vi se întâmplă vreodată acest lucru, nu vă grăbiţi spre coşul de gunoi. Aşteptarea şi răbdarea sunt esenţiale în creşterea orhideelor. Iar în acest caz dovada este grăitoare. Planta a fost udată la fel ca atunci când era sănătoasă, a avut lumină suficientă şi se pare că i-au plăcut condiţiile. Acum nu-mi mai rămâne decât să mă asigur că nu vor mai fi probleme cu ea şi că se va dezvolta frumos în continuare.

  Dintre cele mai recente achiziţii de la începutul acestui an, Wilsonara Lisa Devos şi Wilsonara Franz Wichman  au trecut de la faza înfloririlor la cea a noilor creşteri de pseudobulbi.






  Se pare că produc fiecare doar unul sau maxim doi pseudobulbi. Nu ştiu dacă este doar întâmplător sau acesta este cursul normal al dezvoltării. De asemenea mă aştept ca vechii pseudobulbi să treacă în curând la degradare. Sper totuşi ca pe viitor numărul noilor creşteri să crescă semnificativ de la o etapă la alta.

  Câteva tije de phalaenopsis care pregătesc boboceii, de data asta unele mai harnice decât la precedentele înfloriri, iar altele încă nehotărâte asupra numărului exact al viitoarelor flori.




  Anul acesta se pregăteşte pentru a treia înflorire Phalaenopsis Mini Mark. Tija creşte destul de încet, aşa cum de altfel îi cresc şi rădăcinile sau frunzele. Totul este la viteză minimă, invers proporţional cu dorinţa mea de a vedea planta înflorită. O orhidee destul de ciudată în evoluţie. Sau mai bine spus în ritmul evoluţiei. Parcă stă să calculeze fiecare mişcare, fiecare milimetru de creştere, să fie totul unde şi cum trebuie.  Dar la cât este de frumoasă şi delicată, nu prea mai contează ritmul ci rezultatul. Anul trecut:


Acum:


  În curând sper să revin şi cu partea a treia a poveştii. Cu evoluţia celor de acum şi poate şi cu alte noutăţi. Dar probabil că cele care vor înflorii în viitorul apropiat vor avea propria lor poveste scrisă cu acelaşi drag şi pasiune ca şi până acum.
Trimiteți un comentariu