Se spune despre orhidee că sunt plante parazite. Nimic mai greşit. Orhideele epifite care cresc pe trunchiurile copacilor nu se hrănesc cu seva acestora. Independent de aşa zisa gazdă, ele se hrănesc cu humusul adunat în crăpături şi alte oligoelemente. Pentru asta orhideele preferă arborii care nu au tulpina netedă. Apa de ploaie care se scurge pe trunchiurile copacilor este principala sursă de hrană, angrenând un întreg sistem necesar supravieţuirii.
Apoi sunt orhideele lithofite, care se dezvoltă pe terenuri mai puţin prietenoase cum sunt stâncile sau solurile pietroase. Pe acestea hrana necesară orhideelor este mult mai săracă.
A treia catogorie este cea a orhideelor terestre. Acestea cresc pe terenuri mlăştinoase, fâneţe, păduri sau zone montane.
Pornind de la aceste informaţii sumare, putem deduce în ce fel de substraturi alegem să ne creştem orhideele de acasă. Fiecare iubitor de orhidee are însă experienţele şi preferinţele sale, dar care nu pun în pericol dezvoltarea plantelor. Am să descriu în continuare ce substraturi folosesc, ce evit a folosi precum şi câteva observaţii legate de acestea.
Poate cel mai utilizat substrat în cultura orhideelor este scoarţa de pin. Folosită la scară largă, simplă sau în combinaţii cu alte materii, scoarţa de pin este cel mai apropiat mod de a reproduce habitatul natural, datorită celor expuse mai sus. Orhideea Phalaenopsis este principala beneficiară a acestui tip de substrat. Pentru această specie eu o folosesc în mod simplu, fără alte combinaţii.
Potrivită ca mărime, în funcţie şi de vârsta plantei, scoarţa de pin asigură atât umiditatea necesară, cît şi o bună aerare a rădăcinilor. Oferă stabilitate relativă. Dacă planta capătă dimensiuni mai mari în timp, scoarţa de pin nu mai poate ţine ghiveciul în echilibru. Pentru asta vor fi necesare unele improvizaţii, cum ar fi plasarea ghiveciului în mască de ceramică sau sprijinirea plantei prin metodele pe care le avem la îndemână. În acest tip de substrat se pot dezvolta mucegaiuri sau ciuperci. După aproape doi ani se degradează, fiind necesară înlocuirea cu scoarţă proaspătă.
Se spune despre sphagnum moss că este unul dintre cele mai bune substraturi pentru cultivarea orhideelor. Are proprietatea de a menţine umiditatea în jurul rădăcinilor şi de a facilita buna dezvoltare şi apariţie a altora noi., este o barieră naturală pentru sărurile conţinute de apa de la robinet.
Previne creşterea ph-ului de substrat atunci cănd folosim apă tot de la robinet. Expus la temperaturi ridicate, îşi pierde mare parte din proprietăţi şi trebuie înlocuit. Amestecat cu alte materii, nu trebuie să depăşescă 40%. O altă variantă este plasarea lui în partea superioară a ghiveciului. Personal mă feresc de acest substrat din cauza retenţiei prea mari de apă. Am o singură plantă cultivată în sphagnum moss, o mini -phalaenopsis cumpărată de curând şi căreia aştept să-i treacă florile pentru a o putea transplanta în alt substrat de crestere.
O nouă abordare pe care am ales-o pentru orhideele mele sunt bilele de argilă expandată. Aproape că indifirent de specie, plantele cultivate în această materie o duc foarte bine. Sunt folosite în mod special în hidrocultură dar se pot adapta şi ca metodă alternativă şi condiţii asemănătoare cu alte substraturi. Concret, fără a face diferenţa, bilele de argilă pot înlocui cu succes scoarţa de pin sau amestecuri diferite ale acesteia.
Momentan am doar câteva orhidee phalaenopsis plantate în bile de argilă. Le ud ca şi când ar fi plantate în scoarţă, ghidându-mă tot după culoarea rădăcinilor. Ca această alegere să fie un succes trebuie ţinut cont de câteva lucruri importante. Principalul este temperatura ambientală. Se ştie că bilele de argilă sunt mai reci decât alte substraturi. De aceea plantele trebuie ţinute în încăperi unde temperatura este de cel puţin 22-23 de grade Celsius. La temperaturi mai scăzute, rădăcinile au de suferit, degradându-se rapid. În schimb la temperaturi ridicate, cu lumină suficientă şi o bună ventilare a aerului, rădăcinile se dezvoltă uimitor iar planta creşte fără nici un stres. În plus aerarea se face în condiţii optime, avînd o foarte bună permeabilitate. Fiind un substrat care nu conţine substanţe nutritive, plantele au nevoie de administrare constantă de îngrăşământ. Partea superioară trebuie verificată periodic deoarece bilele de la suprafată se usucă mai repede. Periodic dacă este nevoie, se vor aplica pulverizări pentru a restabili nivelul optim de umiditate. Iarna ghivecele nu trebuie ţinute pe pervazele ferestrelor dacă temperatura nu permite acest lucru. Eu le ţin ferite de curenţi de aer rece, în balcon alături de alte plante, unde am încercat să le ofer condiţii cât mai bune. Dacă totul va merge bine, numărul de plante cultivate în bile de argilă va creşte începând din primăvară.
Recent am cumpărat o orhidee phalaenopsis, Sweet Memory ''Liodoro'', despre care am scris nu demult şi care spre uimirea mea este plantată într-un amestec de scoarţă de pin şi ... ceva asemănător cu bilele de argilă.
Nu ştiu de ce producătorul a ales această variantă. Cert este că planta are rădăcini frumoase, puternice şi nu pare să o deranjeze ceva. Personal nu aş fi ales acest amestec inedit. Dar mergem mai departe aşa până va fi cazul să facem o schimbare. Deocamdată nu este cazul şi sper să nu fie cel puţin până la primăvară.
Sunt plante cum este orhideea Ludisia, are nu cresc nici în scoarţă de pin, nici în muschi sphagnum. Aici vorbim de un substrat format în mare parte din turbă. Combinată cu foarte puţină scoartă, este amestecul ideal pentru foarte puţine orhidee, fiind însă foarte afânat nu aduce prejudicii rădăcinilor plantei.
La o primă vedere poate fi confundat cu pământul de grădină. Nu este indicat pentru speciile cu rădăcini groase, cum este de exemplu phalaenopsis. Turba o folosesc în cantităţi mici pentru orhideele cu pseudobulbi, ca liant. Aceste orhidee au rădăcini subţiri , iar scoarţa simplă nu mi se pare cea mai bună alegere. În plus, se pare că turba poate echilibra aciditatea din substrat.
Evit amestecul mai multor materii pentru cultivarea orhideelor. Mi se pare că materiile fiind diferite ca şi textură, reţin sau eliberează diferit umiditatea. Asigură diferit aerarea necesară rădăcinilor şi nu în ultimul rând absorb sau nu substanţele nutritive. Poate este o gândire greşită. Dar cred că pot controla mai bine un substrat format doar din două, maxim trei componente. Cu toate astea, mai mult în mod experimental am ales să transplantez o orhidee Stanhopea în amestec de mai multe materii.
Se regăsesc în acest ghiveci : scoarţă de pin (predominantă), turbă în cantitate mică, foarte puţin sphagnum moss, bile de argilă şi foarte puţin material cu rol de aerare, polistiren expandat sub formă de granule mari. Am ales acest amestec pentru a testa la cât timp are planta nevoie să fie udată. Şi asta pentru că doi ani a fost cultivată exclusiv în scoartă de pin, iar pereţii coşului de lemn fiind tapetaţi cu muşchi autohton. Pe timpul verii era nevoie să ud aproape zilnic. Scoarţa se usca imediat iar planta părea că suferă de sete. Cu toate astea, când am transplantat-o am găsit destule rădăcini degradate iar bulbii pierduseră pe rând toate frunzele. Acum au ieşit bulbi noi şi totul pare că merge bine. Sper la o evoluţie cât mai bună, iar alegerea acestui amestec de substrat să fie un succes.
În concluzie, trebuie să facem alegerea substratului în funcţie de nevoile plantelor, de condiţiile pe care le oferim şi poate şi de disponibilitatea noastră de a încerca diferite combinaţii. Totul este ca plantelor să le meargă bine iar noi să fim mândri de orhideele noastre.
Apoi sunt orhideele lithofite, care se dezvoltă pe terenuri mai puţin prietenoase cum sunt stâncile sau solurile pietroase. Pe acestea hrana necesară orhideelor este mult mai săracă.
A treia catogorie este cea a orhideelor terestre. Acestea cresc pe terenuri mlăştinoase, fâneţe, păduri sau zone montane.
Pornind de la aceste informaţii sumare, putem deduce în ce fel de substraturi alegem să ne creştem orhideele de acasă. Fiecare iubitor de orhidee are însă experienţele şi preferinţele sale, dar care nu pun în pericol dezvoltarea plantelor. Am să descriu în continuare ce substraturi folosesc, ce evit a folosi precum şi câteva observaţii legate de acestea.
Poate cel mai utilizat substrat în cultura orhideelor este scoarţa de pin. Folosită la scară largă, simplă sau în combinaţii cu alte materii, scoarţa de pin este cel mai apropiat mod de a reproduce habitatul natural, datorită celor expuse mai sus. Orhideea Phalaenopsis este principala beneficiară a acestui tip de substrat. Pentru această specie eu o folosesc în mod simplu, fără alte combinaţii.
Potrivită ca mărime, în funcţie şi de vârsta plantei, scoarţa de pin asigură atât umiditatea necesară, cît şi o bună aerare a rădăcinilor. Oferă stabilitate relativă. Dacă planta capătă dimensiuni mai mari în timp, scoarţa de pin nu mai poate ţine ghiveciul în echilibru. Pentru asta vor fi necesare unele improvizaţii, cum ar fi plasarea ghiveciului în mască de ceramică sau sprijinirea plantei prin metodele pe care le avem la îndemână. În acest tip de substrat se pot dezvolta mucegaiuri sau ciuperci. După aproape doi ani se degradează, fiind necesară înlocuirea cu scoarţă proaspătă.
Se spune despre sphagnum moss că este unul dintre cele mai bune substraturi pentru cultivarea orhideelor. Are proprietatea de a menţine umiditatea în jurul rădăcinilor şi de a facilita buna dezvoltare şi apariţie a altora noi., este o barieră naturală pentru sărurile conţinute de apa de la robinet.
Previne creşterea ph-ului de substrat atunci cănd folosim apă tot de la robinet. Expus la temperaturi ridicate, îşi pierde mare parte din proprietăţi şi trebuie înlocuit. Amestecat cu alte materii, nu trebuie să depăşescă 40%. O altă variantă este plasarea lui în partea superioară a ghiveciului. Personal mă feresc de acest substrat din cauza retenţiei prea mari de apă. Am o singură plantă cultivată în sphagnum moss, o mini -phalaenopsis cumpărată de curând şi căreia aştept să-i treacă florile pentru a o putea transplanta în alt substrat de crestere.
O nouă abordare pe care am ales-o pentru orhideele mele sunt bilele de argilă expandată. Aproape că indifirent de specie, plantele cultivate în această materie o duc foarte bine. Sunt folosite în mod special în hidrocultură dar se pot adapta şi ca metodă alternativă şi condiţii asemănătoare cu alte substraturi. Concret, fără a face diferenţa, bilele de argilă pot înlocui cu succes scoarţa de pin sau amestecuri diferite ale acesteia.
Momentan am doar câteva orhidee phalaenopsis plantate în bile de argilă. Le ud ca şi când ar fi plantate în scoarţă, ghidându-mă tot după culoarea rădăcinilor. Ca această alegere să fie un succes trebuie ţinut cont de câteva lucruri importante. Principalul este temperatura ambientală. Se ştie că bilele de argilă sunt mai reci decât alte substraturi. De aceea plantele trebuie ţinute în încăperi unde temperatura este de cel puţin 22-23 de grade Celsius. La temperaturi mai scăzute, rădăcinile au de suferit, degradându-se rapid. În schimb la temperaturi ridicate, cu lumină suficientă şi o bună ventilare a aerului, rădăcinile se dezvoltă uimitor iar planta creşte fără nici un stres. În plus aerarea se face în condiţii optime, avînd o foarte bună permeabilitate. Fiind un substrat care nu conţine substanţe nutritive, plantele au nevoie de administrare constantă de îngrăşământ. Partea superioară trebuie verificată periodic deoarece bilele de la suprafată se usucă mai repede. Periodic dacă este nevoie, se vor aplica pulverizări pentru a restabili nivelul optim de umiditate. Iarna ghivecele nu trebuie ţinute pe pervazele ferestrelor dacă temperatura nu permite acest lucru. Eu le ţin ferite de curenţi de aer rece, în balcon alături de alte plante, unde am încercat să le ofer condiţii cât mai bune. Dacă totul va merge bine, numărul de plante cultivate în bile de argilă va creşte începând din primăvară.
Recent am cumpărat o orhidee phalaenopsis, Sweet Memory ''Liodoro'', despre care am scris nu demult şi care spre uimirea mea este plantată într-un amestec de scoarţă de pin şi ... ceva asemănător cu bilele de argilă.
Nu ştiu de ce producătorul a ales această variantă. Cert este că planta are rădăcini frumoase, puternice şi nu pare să o deranjeze ceva. Personal nu aş fi ales acest amestec inedit. Dar mergem mai departe aşa până va fi cazul să facem o schimbare. Deocamdată nu este cazul şi sper să nu fie cel puţin până la primăvară.
Sunt plante cum este orhideea Ludisia, are nu cresc nici în scoarţă de pin, nici în muschi sphagnum. Aici vorbim de un substrat format în mare parte din turbă. Combinată cu foarte puţină scoartă, este amestecul ideal pentru foarte puţine orhidee, fiind însă foarte afânat nu aduce prejudicii rădăcinilor plantei.
La o primă vedere poate fi confundat cu pământul de grădină. Nu este indicat pentru speciile cu rădăcini groase, cum este de exemplu phalaenopsis. Turba o folosesc în cantităţi mici pentru orhideele cu pseudobulbi, ca liant. Aceste orhidee au rădăcini subţiri , iar scoarţa simplă nu mi se pare cea mai bună alegere. În plus, se pare că turba poate echilibra aciditatea din substrat.
Evit amestecul mai multor materii pentru cultivarea orhideelor. Mi se pare că materiile fiind diferite ca şi textură, reţin sau eliberează diferit umiditatea. Asigură diferit aerarea necesară rădăcinilor şi nu în ultimul rând absorb sau nu substanţele nutritive. Poate este o gândire greşită. Dar cred că pot controla mai bine un substrat format doar din două, maxim trei componente. Cu toate astea, mai mult în mod experimental am ales să transplantez o orhidee Stanhopea în amestec de mai multe materii.
Se regăsesc în acest ghiveci : scoarţă de pin (predominantă), turbă în cantitate mică, foarte puţin sphagnum moss, bile de argilă şi foarte puţin material cu rol de aerare, polistiren expandat sub formă de granule mari. Am ales acest amestec pentru a testa la cât timp are planta nevoie să fie udată. Şi asta pentru că doi ani a fost cultivată exclusiv în scoartă de pin, iar pereţii coşului de lemn fiind tapetaţi cu muşchi autohton. Pe timpul verii era nevoie să ud aproape zilnic. Scoarţa se usca imediat iar planta părea că suferă de sete. Cu toate astea, când am transplantat-o am găsit destule rădăcini degradate iar bulbii pierduseră pe rând toate frunzele. Acum au ieşit bulbi noi şi totul pare că merge bine. Sper la o evoluţie cât mai bună, iar alegerea acestui amestec de substrat să fie un succes.
În concluzie, trebuie să facem alegerea substratului în funcţie de nevoile plantelor, de condiţiile pe care le oferim şi poate şi de disponibilitatea noastră de a încerca diferite combinaţii. Totul este ca plantelor să le meargă bine iar noi să fim mândri de orhideele noastre.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu