Keiki phalaenopsis. Partea I a

  Mă gandeam acum câteva luni că am destule orhidee, dar că nici una nu a făcut vreodată keiki pe tijă. Parcă îmi doream ... şi parcă nu. Puii cresc greu, le trebuie atenţie deosebită, de înflorit ... poate că în câţiva ani, ... dificil. Dar şi un pui mic îţi aduce o bucurie mare, îl vezi cum creşte, cum devine o mică minune. Eram nehotărâtă în privinţa puilor de orhidee. În vara acestui an am găsit la unul dintre magazinele pe care le vizitez  o phalaenopsis equestris. Plină de flori mititele şi parfumate. Au ţinut o vreme apoi s-au ofilit. După scurt timp am observat cum creştea ceva pe tulpini. Mai exact la nodurile unde se formaseră ramificaţii. Am crezut iniţial că sunt alte ramificaţii. Ei bine, nu! Creşteau primii keiki. Am fost un pic uimită, apoi fericită, apoi imediat dezamăgită. Toate aceste stări mă cuprinseseră deodata. Era clar că nu eram pregătită pentru aşa veste :)    Mi-am revenit însă destul de rapid şi am fost încântată de ceea ce îmi pregătea orhideea cea hărnicuţă.
  Iniţial au apărut câţiva, parcă vreo patru, apoi încă doi imediat. Azi sunt nu mai puţin de zece juniori, cuminţi şi educaţi :) Deşi îmi sunt tare dragi şi juniorii şi mămica lor, sper să se oprească aici. Nu vreau să mai apară şi alţii pentru că mă gândesc că vor epuiza planta mamă prea mult.

 

Deocamdată nu au rădăcini, sper însă că vor apărea curând. Şi mai sper ca toţi  să crească mari şi sănătoşi.

În acelaşi timp cu mica echipă de juniori, o altă phalaenopsis a făcut aceeaşi mişcare. Dar la scară mult mai redusă, respectiv un singur junior. Şi el cuminte dar şi foarte grăbit să-mi demonstreze hărnicia lui. În loc să se concentreze pe rădăcini, s-a gândit că m-ar impresiona mai tare cu o tijă. Şi a reuşit. A făcut şi o mică tijă, şi m-a şi impresionat.

Aşa că toate temerile mele de acum câteva luni s-au spulberat. E o mare bucurie un keiki, o minune care te face să fii cu sufletul la gură în fiecare zi.