A venit randul sa va povestesc despre ea. O ''pitica'' incapatanata, care timp de 3 ani nu a vrut sa vorbeasca cu mine. Nu imi aduc aminte sa o fi suparat cu ceva, dar ... cine stie, poate am facut-o. Eram la inceput. Deja aveam o orhidee de un an dar poate ca nu a fost suficient. Adevarul este ca eu inca mai invat si stiu ca mai am inca multe de invatat despre orhidee. Asa ca atunci nu cred ca am inteles-o pe deplin si poate asta a fost motivul pentru care m-a pedepsit atata timp. De fapt, cred ca stiu de ce a fost asa incapatanata.
Imi aduc aminte ca am luat-o din Pta. Cosbuc, la inceput de martie. Erau ieftine acolo asa ca am luat trei miniaturi de phalaenopsis. Una alba, una mov si ''Domnisoara Incapatanare''. Aveau ghivecele din acelea foarte mici, plantate in muschi si destul de firave. Asa ca m-am hotarat sa le pun pe toate in acelasi ghiveci. Unul de ceramica, destul de greoi si fara vreo sansa de a putea vedea radacinile lor. Nu mai stiu cat le-am tinut acolo. Evident ca in timp mi-am dat seama ca nu le mergea prea bine, motiv pt care le-am scos. Le-am replantat din nou in paharute mici, din nou in muschi, de data asta autohton (adus de la munte special pt ele). Probabil ca alegerea nu a fost nici de data asta cea mai buna. Doua dintre miniaturi ... s-au dus. ''Don'soara'' a ramas pe pozitii.
Si a ramas in muschiul acela mult timp. Cresteau radacini, cresteau si frunze. In primul an am zis '' O sa faca si flori curand ..'' . In al doilea an am zis '' Cand o sa faca oare flori?''. In al treilea an imi cam pierdusem si speranta si rabdarea, si am zis '' Nu mai face flori..'' Intre timp am hotarat sa o mut in vas mai mare cu scoarta proaspata. Ce aveam de pierdut? Am asteptat apoi sa vad ce face. A mai aparut o frunza, a mai aparut o radacina, doua, trei, ... o multime. Deci ii placea si in scoarta. Apoi intr-o zi mi-a facut cunostinta cu primul ei .... keiki. Si al ei, si al meu :) Era primul keiki bazal pe care il facea o orhidee din colectie. Bun, si flori cand? ..... Curand dupa keiki a aparut si prima tija florala. Aha! Deci asa. Putem sa facem si flori. Era perfect!
Cea mai mare surpriza am avut-o cand am descoperit ca este parfumata. Nu-mi venea sa cred. Habar nu avusesem inainte, pentru ca nu ma gandisem sa-mi bag nasul si sa o miros. Acum eram incantata la maxim. Ce daca trecuse trei ani si ceva? ''Domnisoara Incapatanare'' era o delicata, cu flori fermecatoare si cu parfum sublim. Pot sa mai fiu eu suparata pe ea? Poate ea sa mai fie suparata pe mine? Categoric nu :)
Acum e cuminte. Isi creste micul keiki mai departe si probabil se gandeste cand e cel mai bun moment sa infloreasca din nou. Eu o astept si promit sa nu o mai stresez in nici un fel. I-am facut si alta promisiune. O inscriu la un concurs. Nu ca sa castige ci ca sa vada din nou toata lumea ce domnisoara frumoasa am. Si cu personalitate :)
Imi aduc aminte ca am luat-o din Pta. Cosbuc, la inceput de martie. Erau ieftine acolo asa ca am luat trei miniaturi de phalaenopsis. Una alba, una mov si ''Domnisoara Incapatanare''. Aveau ghivecele din acelea foarte mici, plantate in muschi si destul de firave. Asa ca m-am hotarat sa le pun pe toate in acelasi ghiveci. Unul de ceramica, destul de greoi si fara vreo sansa de a putea vedea radacinile lor. Nu mai stiu cat le-am tinut acolo. Evident ca in timp mi-am dat seama ca nu le mergea prea bine, motiv pt care le-am scos. Le-am replantat din nou in paharute mici, din nou in muschi, de data asta autohton (adus de la munte special pt ele). Probabil ca alegerea nu a fost nici de data asta cea mai buna. Doua dintre miniaturi ... s-au dus. ''Don'soara'' a ramas pe pozitii.
Si a ramas in muschiul acela mult timp. Cresteau radacini, cresteau si frunze. In primul an am zis '' O sa faca si flori curand ..'' . In al doilea an am zis '' Cand o sa faca oare flori?''. In al treilea an imi cam pierdusem si speranta si rabdarea, si am zis '' Nu mai face flori..'' Intre timp am hotarat sa o mut in vas mai mare cu scoarta proaspata. Ce aveam de pierdut? Am asteptat apoi sa vad ce face. A mai aparut o frunza, a mai aparut o radacina, doua, trei, ... o multime. Deci ii placea si in scoarta. Apoi intr-o zi mi-a facut cunostinta cu primul ei .... keiki. Si al ei, si al meu :) Era primul keiki bazal pe care il facea o orhidee din colectie. Bun, si flori cand? ..... Curand dupa keiki a aparut si prima tija florala. Aha! Deci asa. Putem sa facem si flori. Era perfect!
Cea mai mare surpriza am avut-o cand am descoperit ca este parfumata. Nu-mi venea sa cred. Habar nu avusesem inainte, pentru ca nu ma gandisem sa-mi bag nasul si sa o miros. Acum eram incantata la maxim. Ce daca trecuse trei ani si ceva? ''Domnisoara Incapatanare'' era o delicata, cu flori fermecatoare si cu parfum sublim. Pot sa mai fiu eu suparata pe ea? Poate ea sa mai fie suparata pe mine? Categoric nu :)
Acum e cuminte. Isi creste micul keiki mai departe si probabil se gandeste cand e cel mai bun moment sa infloreasca din nou. Eu o astept si promit sa nu o mai stresez in nici un fel. I-am facut si alta promisiune. O inscriu la un concurs. Nu ca sa castige ci ca sa vada din nou toata lumea ce domnisoara frumoasa am. Si cu personalitate :)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu