Nu, nu sunt cei 7 pitici. În această poveste nu există nici Albă ca Zăpada.
Se spune despre orhideele Phalaenopsis că atunci când apar keiki, planta simte că moare şi astfel îşi pregăteşte urmaşi. Eu nu cred în această teorie. Până în prezent nu am întâlnit o astfel de situaţie. Am avut, şi încă am orhidee, care au făcut keiki, fie bazali, fie aerieni iar planta mamă nu s-a pierdut. Despre orhideea din această poveste s-ar putea spune că, întradevăr, a lăsat urmaşi iar ea s-a dus în Raiul Orhideelor. Doar că nu este chiar aşa.
Dar ca să începem cum trebuie, vreau să specific pentru cine încă nu ştie, ce anume sunt keiki. Ei bine, cuvântul provine din Hawaii şi înseamnă copil. Deci un keiki este un copil de orhidee.:) Keiki poate să fie bazal, ceea ce înseamnă că a crescut la baza plantei sau pe tulpina orhideei Phalaenopsis. Keiki aerian este puiul crescut pe tija florală, de regulă după ce florile s-au uscat. Alte orhidee care produc keiki sunt cele din specia Dendrobium nobile şi Epidendrum. Doar că aici keiki cresc pe tulpinile plantelor sau la baza lor şi nu pe tijele florale.
Unele orhidee Phalaenopsis sunt predispuse genetic la producerea de keiki. Altele, cele mai multe, pot să crească şi să se dezvolte timp de mulţi ani fără a produce nici măcar un keiki. Omul poate influenţa apariţia acestora, folosind anumite produse - gen Keiki Paste- sau asigurând anumite condiţii de căldură şi umiditate, controlate în acest sens. Nici într-un caz, nici în celălalt nu există o garanţie de 100% că piticii îşi vor face apariţia. Totuşi, şansele de reuşită sunt destul de mari.
Una dintre orhideele Phalaenopsis predispusă la producerea de keiki este Equestris. Fără nicio influenţă din partea omului, şi fără ai fi create anumite condiţii, Phalaenopsis Equestris produce keiki cu mare uşurinţă. Am avut bucuria ca acum un an şi ceva, poate doi, să găsesc la un supermarket din Bucureşti un frumos exemplar. Cu două tije florale şi o mulţime de fluturaşi rozalii, am cumpărat această orhidee la un preţ mai mult decât acceptabil pentru o orhidee pe care o vedeam pentru prima dată pe piaţă.
Evident că planta la cumpărare arăta foarte bine. Nu doar florile erau frumoase, ci şi rădăcinile. Şi a fost aşa o bună bucată de vreme. Când florile s-au scuturat, tijele arătau destul de ciudat. Am avut inspiraţia să nu le tai, neştiind însă că orhideea face keiki destul de uşor. După scurt timp am observat că încep să apără mici muguraşi. Din ce în ce mai mulţi. La început au fost vreo patru, apoi cred că şase. Când primii erau deja mărişori au apărut încă patru. În total 10 keiki. La început am fost uimită. Apoi m-am bucurat. Doar că orhideea mamă începuse să se schimbe. Povara celor zece pui era din ce în mai grea, iar ea părea să nu mai facă faţă. Ajunsesem să mă rog să nu mai apară vreun keiki. Starea ei se deteriora deja cu fiecare zi. Problema cea mare era însă faptul că piticii nu aveau încă rădăcini. Ale lor, cu care să se poată descurca singuri mai departe. Deci, nu puteam detaşa încă niciun keiki pentru a elibera mama. Am tras de timp cât de mult s-a putut. La un moment dat au apărut şi rădăcini la câţiva dintre pitici, doar că nu erau suficiente. Nici ca număr, nici ca lungime. Fiecare keiki ar fi avut nevoie de cel puţin trei rădăcini, care să măsoare cel puţin 4-5 centimetri. Aici nici pe departe nu era aşa. Apoi, s-a întâmplat încă ceva. Keiki începeau să arate şi ei ciudat. Frunzuliţele lor mici începeau să se deshidrateze. Grea situaţie.
Nu ştiam ce să fac. Totul era din ce în ce mai greu pentru planta mamă, şi devenea periculos pentru keiki. Oare chiar nu eram în stare să fac ceva? Am încercat diverse metode pentru ca piticii să se poată hidrata. A mers o perioadă scurtă apoi am revenit la starea iniţială. Din păcate planta mamă se deteriorase destul de grav. Piticii nu arătau nici o ameliorare. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am detaşat pe cei mai voinici. Aveau ceva rădăcinuţe dar nu suficiente pentru a putea fi plantaţi. Aşa că i-am pus într-un mic vas cu apă. Totul ar fi fost bine dacă nu ar fi trebuit să devin dădaca lor. De mai multe ori pe zi trebuia să-i ridic din apă, pentru că prea mici fiind alunecau. Apă era puţină în vas. Închipuiţi-vă o mică cutiuţă de plastic de câţiva centimetri în care am pus patru keiki, unul singur având undeva la 3 centimetri. Mi-ar fi trebuit o pensetă ca să-i pot manevra. Aşa că pentru a nu sta prea mult în apă cu tot cu tulpiniţe, piticii trebuiau ridicaţi şi reaşezaţi. Mult timp de stat pe lângă ei, şi din ce în mai puţină răbdare din partea mea.
Nu am renunţat. Dacă orhideea mamă nu a mai putut fi salvată, pentru pitici trebuia să fac tot posibilul. Într-o zi mi-a venit o idee. Nu ştiam dacă era cea mai bună şi nici dacă voi reuşi salvarea micuţilor. Am luat un recipient de formă pătrată, o "sticlă" de plastic în care fusese apă îmbuteliată. Pe o parte am dat câteva găuri de mărimi diferite, şi în fiecare am introdus câte un keiki. Am pus apă din nou până la un nivel la care tulpinile piticilor nu ajungeau. Practic, în apă erau doar vârfurile rădăcinilor. Nu puteau aluneca, nu era niciun pericol. Între timp am detaşat toţi keiki de pe tulpinile plantei, dar nu toţi aveau şanse de supravieţuire. Cei foarte mici deja se îngălbeneau, aşa că a trebuit să renunţ la ei. Într-un final, din cei 10 pitici doar 5 au rămas cu şanse.
Acum, după câteva săptămâni de stat în apă, piticii luptători se prezintă aşa:
Iar cel mai norocos şi viguros dintre ei a ajuns deja plantat în bile de argilă. A avut trei rădăcini, iar după plantare au mai crescut două. Are şi frunzuliţe noi, iar prin ghiveci se vede o activitate bună.
Şi ceilalţi care încă mai stau în apă se prezintă destul de bine. Rădăcinile au crescut destul de mult, au şi ei frunzuliţe noi şi nu pot decât să sper că evoluţia va fi bună în continuare. Ar fi foarte bine să apără şi rădăcini noi dar mai aştept puţin. Pentru ei nu este încă un moment potrivit pentru plantare.
Apa în care stau piticii nu este îmbogăţită cu niciun îngrăşământ. Pur şi simplu apă chioară :). O dată pe săptămână schimb această apă, curăţ "sticla" de plastic de depuneri, iar piticii îi las să se aerisească vreo oră-două. Au lumină destul de bună şi temperatura potrivită. Acum două-trei săptămâni i-am tratat şi pe ei cu un fungicid combinat cu un acaricid, pentru a preveni eventuale probleme. Toate orhideele au primit acest tratament, piticii nu au făcut excepţie.
Sper din suflet să meargă bine toţi piticii. Iar în primăvară să vă pot arăta ce voinici şi frumoşi au crescut. Cea mai mare bucurie şi satisfacţie va fi atunci când se va deschide prima floare a unuia dintre ei. Atunci voi fi pe deplin mulţumită şi fericită că am fost o "mamă" bună pentru toţi piticii.
Se spune despre orhideele Phalaenopsis că atunci când apar keiki, planta simte că moare şi astfel îşi pregăteşte urmaşi. Eu nu cred în această teorie. Până în prezent nu am întâlnit o astfel de situaţie. Am avut, şi încă am orhidee, care au făcut keiki, fie bazali, fie aerieni iar planta mamă nu s-a pierdut. Despre orhideea din această poveste s-ar putea spune că, întradevăr, a lăsat urmaşi iar ea s-a dus în Raiul Orhideelor. Doar că nu este chiar aşa.
Dar ca să începem cum trebuie, vreau să specific pentru cine încă nu ştie, ce anume sunt keiki. Ei bine, cuvântul provine din Hawaii şi înseamnă copil. Deci un keiki este un copil de orhidee.:) Keiki poate să fie bazal, ceea ce înseamnă că a crescut la baza plantei sau pe tulpina orhideei Phalaenopsis. Keiki aerian este puiul crescut pe tija florală, de regulă după ce florile s-au uscat. Alte orhidee care produc keiki sunt cele din specia Dendrobium nobile şi Epidendrum. Doar că aici keiki cresc pe tulpinile plantelor sau la baza lor şi nu pe tijele florale.
Unele orhidee Phalaenopsis sunt predispuse genetic la producerea de keiki. Altele, cele mai multe, pot să crească şi să se dezvolte timp de mulţi ani fără a produce nici măcar un keiki. Omul poate influenţa apariţia acestora, folosind anumite produse - gen Keiki Paste- sau asigurând anumite condiţii de căldură şi umiditate, controlate în acest sens. Nici într-un caz, nici în celălalt nu există o garanţie de 100% că piticii îşi vor face apariţia. Totuşi, şansele de reuşită sunt destul de mari.
Una dintre orhideele Phalaenopsis predispusă la producerea de keiki este Equestris. Fără nicio influenţă din partea omului, şi fără ai fi create anumite condiţii, Phalaenopsis Equestris produce keiki cu mare uşurinţă. Am avut bucuria ca acum un an şi ceva, poate doi, să găsesc la un supermarket din Bucureşti un frumos exemplar. Cu două tije florale şi o mulţime de fluturaşi rozalii, am cumpărat această orhidee la un preţ mai mult decât acceptabil pentru o orhidee pe care o vedeam pentru prima dată pe piaţă.
Evident că planta la cumpărare arăta foarte bine. Nu doar florile erau frumoase, ci şi rădăcinile. Şi a fost aşa o bună bucată de vreme. Când florile s-au scuturat, tijele arătau destul de ciudat. Am avut inspiraţia să nu le tai, neştiind însă că orhideea face keiki destul de uşor. După scurt timp am observat că încep să apără mici muguraşi. Din ce în ce mai mulţi. La început au fost vreo patru, apoi cred că şase. Când primii erau deja mărişori au apărut încă patru. În total 10 keiki. La început am fost uimită. Apoi m-am bucurat. Doar că orhideea mamă începuse să se schimbe. Povara celor zece pui era din ce în mai grea, iar ea părea să nu mai facă faţă. Ajunsesem să mă rog să nu mai apară vreun keiki. Starea ei se deteriora deja cu fiecare zi. Problema cea mare era însă faptul că piticii nu aveau încă rădăcini. Ale lor, cu care să se poată descurca singuri mai departe. Deci, nu puteam detaşa încă niciun keiki pentru a elibera mama. Am tras de timp cât de mult s-a putut. La un moment dat au apărut şi rădăcini la câţiva dintre pitici, doar că nu erau suficiente. Nici ca număr, nici ca lungime. Fiecare keiki ar fi avut nevoie de cel puţin trei rădăcini, care să măsoare cel puţin 4-5 centimetri. Aici nici pe departe nu era aşa. Apoi, s-a întâmplat încă ceva. Keiki începeau să arate şi ei ciudat. Frunzuliţele lor mici începeau să se deshidrateze. Grea situaţie.
Nu ştiam ce să fac. Totul era din ce în ce mai greu pentru planta mamă, şi devenea periculos pentru keiki. Oare chiar nu eram în stare să fac ceva? Am încercat diverse metode pentru ca piticii să se poată hidrata. A mers o perioadă scurtă apoi am revenit la starea iniţială. Din păcate planta mamă se deteriorase destul de grav. Piticii nu arătau nici o ameliorare. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am detaşat pe cei mai voinici. Aveau ceva rădăcinuţe dar nu suficiente pentru a putea fi plantaţi. Aşa că i-am pus într-un mic vas cu apă. Totul ar fi fost bine dacă nu ar fi trebuit să devin dădaca lor. De mai multe ori pe zi trebuia să-i ridic din apă, pentru că prea mici fiind alunecau. Apă era puţină în vas. Închipuiţi-vă o mică cutiuţă de plastic de câţiva centimetri în care am pus patru keiki, unul singur având undeva la 3 centimetri. Mi-ar fi trebuit o pensetă ca să-i pot manevra. Aşa că pentru a nu sta prea mult în apă cu tot cu tulpiniţe, piticii trebuiau ridicaţi şi reaşezaţi. Mult timp de stat pe lângă ei, şi din ce în mai puţină răbdare din partea mea.
Nu am renunţat. Dacă orhideea mamă nu a mai putut fi salvată, pentru pitici trebuia să fac tot posibilul. Într-o zi mi-a venit o idee. Nu ştiam dacă era cea mai bună şi nici dacă voi reuşi salvarea micuţilor. Am luat un recipient de formă pătrată, o "sticlă" de plastic în care fusese apă îmbuteliată. Pe o parte am dat câteva găuri de mărimi diferite, şi în fiecare am introdus câte un keiki. Am pus apă din nou până la un nivel la care tulpinile piticilor nu ajungeau. Practic, în apă erau doar vârfurile rădăcinilor. Nu puteau aluneca, nu era niciun pericol. Între timp am detaşat toţi keiki de pe tulpinile plantei, dar nu toţi aveau şanse de supravieţuire. Cei foarte mici deja se îngălbeneau, aşa că a trebuit să renunţ la ei. Într-un final, din cei 10 pitici doar 5 au rămas cu şanse.
Acum, după câteva săptămâni de stat în apă, piticii luptători se prezintă aşa:
Iar cel mai norocos şi viguros dintre ei a ajuns deja plantat în bile de argilă. A avut trei rădăcini, iar după plantare au mai crescut două. Are şi frunzuliţe noi, iar prin ghiveci se vede o activitate bună.
Şi ceilalţi care încă mai stau în apă se prezintă destul de bine. Rădăcinile au crescut destul de mult, au şi ei frunzuliţe noi şi nu pot decât să sper că evoluţia va fi bună în continuare. Ar fi foarte bine să apără şi rădăcini noi dar mai aştept puţin. Pentru ei nu este încă un moment potrivit pentru plantare.
Apa în care stau piticii nu este îmbogăţită cu niciun îngrăşământ. Pur şi simplu apă chioară :). O dată pe săptămână schimb această apă, curăţ "sticla" de plastic de depuneri, iar piticii îi las să se aerisească vreo oră-două. Au lumină destul de bună şi temperatura potrivită. Acum două-trei săptămâni i-am tratat şi pe ei cu un fungicid combinat cu un acaricid, pentru a preveni eventuale probleme. Toate orhideele au primit acest tratament, piticii nu au făcut excepţie.
Sper din suflet să meargă bine toţi piticii. Iar în primăvară să vă pot arăta ce voinici şi frumoşi au crescut. Cea mai mare bucurie şi satisfacţie va fi atunci când se va deschide prima floare a unuia dintre ei. Atunci voi fi pe deplin mulţumită şi fericită că am fost o "mamă" bună pentru toţi piticii.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu