Masdevallia

   Dacă aş fi vrut să complic lucrurile şi să am ceva bătăi de cap, nu puteam găsi o orhidee mai potrivită pentru asta. Nu am vrut. Dar mai contează? Am plecat la magazinul unde aflasem că sunt la vânzare doar cu gândul să le văd. Era pentru prima dată când auzeam că această specie este la vânzare într-unul din magazinele pe care le frecventez. Doar să le văd. Dar cum mi-am putut eu închipui că odată  ce le voi vedea, voi putea să plec de acolo cu mâna goală. Că ştiam despre această specie că este una dificilă? Da, ştiam! Şi ce? Dacă ştiam că are nevoie de condiţii mai speciale? Evident! Şi ce? Ştiam că îmi va fi destul de greu să i le ofer?Sigur că da! Şi ce contau toate astea? Când am văzut florile am uitat de tot. Sau cum s-ar spune ... mi-am pierdut raţiunea. Sau poate că nici nu o avusesem la mine. Cine mai ştie? Ştiu doar că am plecat cu orhideea în mână şi până am ajuns acasă aproape că nu mi-am luat ochiii de la ea. O plantă de talie mică, cu multe, multe tulpini, frunze , bobocei şi flori. Parcă ţineam în mână o micuţă comoară. Asta a fost prima senzaţie când am luat ghiveciul din raft. 

   Forma florilor este una uimitoare. În plus au o gingăşie greu de egalat. Paradoxal,  aceste flori  par să aibă o personalitate aparte, puternică. Dacă stau să mă gândesc puţin, datorită nevoilor mai speciale pe care le reclamă această specie, chiar este o plantă cu personalitate. Dar tot vorbesc despre asta şi nu spun concret ce vrea această orhidee. În primul rând şi de loc de neglijat, este foarte puţin tolerantă faţă de temperaturi mai mari de 21-22 de grade Celsius. Ăsta este lucrul de care mă tem cel mai tare. La mine în balcon, vara, ajunge temperatura şi la 33 de grade. 

   Va trebui să improvizez ceva pentru ca temperatura din jurul plantei să nu depăşească foarte mult cerinţele ei. Nu va fi uşor. Am primit sfaturi de la cineva care creşte cu succes această specie, doar că pe alte meleaguri, unde clima este mai favorabilă (mulţumesc, Radu M.!) Ar  fi nevoie de umiditate constantă, asigurată prin pulverizări repetate, şi bile de argilă expandată plasate în vase cu apă sub ghiveci.  Apa, evident, nu trebuie să ajungă la rădăcini. Şi pentru că a venit vorba de rădăcini, acestea sunt foarte sensibile la apa calcaroasă. Va trebui să ud orhideea cu apă cât mai pură. Recomandată şi cel mai uşor de procurat este apa de ploaie. Orhideea se udă din abundenţă, dar nu se "inundă". Substratul nu trebuie să se usuce niciodată complet. Şi ele, rădăcinile, au nevoie de răcoare. Dacă ar fi să fac o listă, aş scrie aşa: umidificator, bile de argilă, pulverizator, apă de ploaie, substrat poros, ghiveci de ceramică, ventilator. Iar pe altă listă ar trebui să scriu aşa: răbdare, atenţie, calm, dragoste. Dintre toate ...un singur lucru îmi lipseşte: ghiveciul de ceramică.  

   Am fost sfătuită să replantez orhideea o dată la 6 luni. Cam complicat pentru mine. Nu operaţiunea în sine este problema ci teama de a nu deranja orhideea prea mult. Dar dacă aşa e mai bine atunci voi avea grijă să o deranjez cât mai puţin. Dacă la celelalte specii îngrăşământul are un rol foarte important, la Masdevallia acesta trebuie administat cu zgârcenie. Se va dilua în măsură mai mare. Cum spunea Radu, un sfert din doza normală cu care se udă restul orhideelor. 

   Sper ca orhideea mea să fie totuşi un hibrid mai tolerant. De când am cumpărat-o, în urmă cu puţine  săptămâni, pare să meargă foarte bine. S-au deschis bobocii cu care am cumpărat-o şi se văd noi creşteri. Cred că sunt viitoare tulpiniţe care sper să apuce să facă şi flori. E drept că până acum temperatura pe timp de zi a fost cu mici excepţii una destul de bună. Noaptea a fost ideală. Dar de acum încolo vor veni zile călduroase şi ....distracţia abia începe. 

    

Timbre şi orhidee

   Când eram copil, pe la 10-12 ani, făcusem o pasiune pentru timbre. Timbrele filatelice, care se găseau relativ uşor şi pe care acum le găseşti doar pe internet sau la vreo două magazine din Bucureşti. Aveam un clasor destul de gros, în care colecţionam fel de fel de timbre. Eram foarte mândră de el pentru că aveam "serii" de timbre pe care le dobândisem foarte greu. Nu lipsea nimic din el, aveam timbre cu flori, cu animale, cu teme istorice, cu teme sportive şi câte şi mai câte .. Timbre mici, timbre mari, timbre străine sau româneşti, timbre rare, timbre comune, timbre obişnuite sau deosebite. Nu plecam nicăieri fără clasorul meu pentru că nu se ştia ce "schimb" important aş fi putut să fac. Colecţionarea timbrelor filatelice era atunci o treabă foarte serioasă. Eram fascinată de fiecare noutate, de fiecare timbru nou pe care nu-l mai văzusem, de fiecare imagine nouă şi colorată imprimată pe mica bucăţică de hârtie lipicioasă. Îmi amintesc ce nebunie era să ai un timbru neştampilat. Îmi amintesc fluturii, caii, florile, .... îmi amintesc cu nostalgie de toate astea. A fost singura mea pasiune serioasă din copilărie.
   
 

 

    Anii au trecut. Şi nu mă gândeam că voi mai avea o pasiune .. serioasă. Sigur, fiecare om e pasionat de ceva, dar pasionaţi cu adevărat sunt puţini. Acum, lucrurile sunt un pic altfel. Mintea de om matur gestionează altfel pasiunea. Sau cel puţin aşa ar trebui. Şi nu în faţa noului, ci în faţa detaliilor.  Şi dacă stau bine să mă gândesc, acum cea care gestionează pasiunea este de fapt .. inima.
   Nu aş putea să fac o paralelă între cele două pasiuni. Cea de acum e mai intensă şi mai nebună. O simt altfel. Şi parcă trăiesc cu ea de când mă ştiu. Am citit de curând, spunea cineva că pasiunea pentru orhidee este cea mai fascinantă dintre pasiuni. Perfect adevărat. Este fascinant să vezi cum creşte şi înfloreşte o orhidee, este fascinant să descoperi un nou parfum sau o nouă culoare. Fascinant este momentul când afli cum este floarea unei orhidee despre care nu ştiai cum va fi. Ce emoţie frumoasă când vezi un mugure floral sau o frunză nouă sau vârful unei mici rădăcinuţe.

    Sunt multe lucruri fascinante care fac din această pasiune una dintre cele mai frumoase. De exemplu puterea orhideelor de a lupta pentru supravieţuire. Au o forţă unică, cred eu, de a renaşte. Se spune despre ele că atunci când se simt ameninţate vor să lase urmaşi. Plantele aflate în pericol produc keiki. Aceştia au misiunea de a duce mai departe frumuseţea plantei "mamă". Frumuseţea şi toate caracteristicile moştenite. Dar nu numai plantele aflate în pericol produc keiki. Ci şi cele care sunt sănătoase şi au condiţii excelente.  Micii keiki care cresc pe tijele florale sunt cei mai atrăgători din punct de vedere estetic şi ... de ce nu ... emoţional. Sau plantele cu serioase probleme cauzate de diverşi factori. Acestea au de dus o bătălie dură, dar din care de cele mai multe ori ies învingătoare. Un alt lucru fascinant este atunci când din diferite motive o tijă florală nu ajunge să-şi ducă misiunea până la capăt. Ce face orhideea? Produce o altă tijă. Campioane la acest capitol sunt orhideele Vanda şi Phalaenopsis.

                     

   Să mai spun ceva despre fascinaţia formelor şi culorilor? În ce cuvinte le-aş putea descrie? Despre care aş putea să spun că este mai frumoasă? Cu siguranţă nu se pot face comparaţii între specii, şi cu atât mai puţin între hibrizi. Da, Phalaenopsis este de departe cea mai populară dintre orhidee. Nu pot enumera combinaţiile de culori întâlnite la această orhidee. Şi nu pot spune nici că cele cu pseudobulbi, gen Oncidium, sunt mai frumoase şi mai variate. La fel cum nu pot spune nici despre Vanda că este mai frumoasă decât unele sau altele. Mai interesantă poate. Sau cum să compar Cattleya cu Ludisia? Fiecare în parte are ceva deosebit, fiecare în parte are farmecul şi frumuseţea ei. Tocmai asta le face atât de fascinante. Din nou. 

   Despre pasiunea mea din copilărie pentru timbre nu-mi mai amintesc cum a început. Şi nici cum s-a sfârşit. Despre pasiunea mea pentru orhidee însă îmi amintesc perfect. Ziua aceea o am în minte ca şi cum a fost ieri. Şi mi-o voi aminti mereu până la cel mai mic detaliu.